FacebookTwitterLinkedIn

Analiza a fost realizată folosinf instrumente capabile să extragă date esențiale din căutările pe Google și cuprinde ultimele 24 de luni. În ordine descrescătoare, cele mai multe căutări au fost făcute în: București, Prahova, Brașov, Neamț și Iași. În cele mai multe cazuri s-a observat o scădere a interesului oamenilor de a afla detalii despre aleșii locali, însă s-au remarcat și diferențe foarte mari în volumul de căutări pe Google între județe.

Vezi rezultatele parțiale ale Alegerilor locale 2016

În București s-au înregistrat peste 300. 000 de căutări în fiecare an, fiind în capul clasamentului, la coada clasamentului s-au clasat județe precum Călărași și Caraș Severin, înregistrând doar cateva sute de căutări. Ialomița, Maramureș, Vâlcea, Vaslui, Bistrița-Năsăud sau Botoșani au înregistrat variații pozitive, ceea ce arată că cetățenii din aceste regiuni au fost interesați să afle informații despre cei pe care i-au trimis în Parlament să-i reprezinte.

Revenind la județele „fruntașe“, pentru Bucureşti, cu o populație declarată de peste 1,6 milioane de locuitori, sunt aleşi în Parlamentul României 38 de deputaţi şi 16 senatori și, conform analizei DWF.ro, interesul bucureştenilor a scăzut cu 1,81%, procent care îi arată pe acești cetățeni interesați constant de parlamentari. Pe locul al doilea este Prahova, cu 16 locuri pentru deputaţi şi şapte pentru senatori, dar aici a fost observată o scădere cu 34,10%, pe când în Braşov, care are în Parlamentul României 11 deputaţi şi şapte senatori, procentul scăderii ajunge la 32,72%.

În judeţul Neamţ, variația de la an la an ajunge la 50,98%, în scădere considerabilă, în contextul alegerii a 10 deputaţi şi patru senatori. În final, clasamentul este întregit de Iaşi pentru care sunt disponibile 18 locuri de deputaţi şi şapte de senatori în Parlament, unde a fost înregistrată o scădere de la an la an cu 7,97%. Sunt însă și județe în care nu au fost înregistrate diferențe de la an la an, cum ar fi Galați sau Constanța.

Ultimele alegeri pentru Parlament s-au desfășurat în România în 2012. În același an, a fost organizat și un referendum privind reducerea numărului de parlamentari la 300. Actuala analiză pe care DWF.ro am realizat-o prezintă un cadru sumar înainte alegerilor care se vor desfășura în toamnă, când cetățenii României din aceste județe sunt așteptați la vot pentru a-i alege pe viitorii parlamentari.

MihaiVinatoru_DWF

”Deși statisticile care pot fi obținute prin analiza căutărilor online, nu reprezintă interesul tuturor românilor – mai ales al celor care n-au acces la Internet, din motive evidente, totuși ilustrează succint implicarea și informarea oamenilor în domeniul care îi privește direct” , a declarat Mihai Vînătoru, Managing Partner DWF.