FacebookTwitterLinkedIn

La întâlnirea din 2016 a managerilor de IT din România a fost prezent și ministrul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, Marius Bostan, care a vorbit despre importanța securității cibernetice şi despre nevoia de reașezare a obiectivelor din domeniul IT&C, în condițiile în care cadrul legal trebuie adaptat nevoilor actuale.

 „Am speranța că în acest an vom fundamenta o reașezare a obiectivelor din domeniu. Statul merge în urma companiilor private.  Personal, sunt adeptul unei schimbări și aș dori ca, până în septembrie — octombrie, să o pun în aplicare. Mai e nevoie de multă muncă pentru a adapta cadrul legal. Deocamdată, avem Consiliul Tehnic Economic pentru Societatea Informațională care analizează orice proiect de peste 2,5 milioane de lei”, a declarat ministrul.

Oficialul a mulțumit membrilor CIO Council pentru că au oferit un cadru de inovare a Statului: “Vreau să vă mulțumesc celor care m-ați ajutat cu idei până acum. Am nevoie să continue discuțiile, am creat un grup, am nevoie de inputurile dumneavoastră, am nevoie atât de analiză, cât și de previziune”, a adăugat Marius Bostan.

 „Un CIO nu este un lider în tehnologie, ci un lider de business care înțelege tehnologia, de aceea locul lui trebuie să fie în boardul companiei”, a spus Aurelian Sin, director IT pentru zona EMEA (Europe, Middle East and Africa), Federal-Mogul.

„Nimeni nu o să ne aducă locul în boardul companiei pe tavă, dar trebuie să convingem că locul nostru este acolo. Așa putem percepe schimbările mult mai devreme și putem deveni parteneri în schimbare. Revoluția digitală este o oportunitate pentru noi, cei care înțelegem tehnologia și trebuie să fim în primul rând la acest spectacol. Nu este ușor, pentru că bugetele de digital nu sunt în IT, ci în marketing”, a spus Aurelian Sin, care i-a îndemnat pe directorii de IT prezenți la ediția din 2016 să fie proactivi, nu reactivi, să participe la schimbarea din companii și să convingă că rolul lor este în board.

În era Internet of Things dispozitivele conectate ajung în viața oamenilor, dar și în activitatea companiilor şi aduc cu sine noi vectori de atac al organizațiilor. Și de cele mai multe ori utilizatorii privați sunt mai bine echipați decât companiile.

„Mulți dintre voi credeți că dacă aveți dispozitivele acasă nu sunteți ținta nimănui. Dar hackerii pot ajunge la companiile voastre prin voi. De exemplu, dacă aveți o brățară inteligentă pe care o încărcați și la calculatorul de acasă și la cel de la serviciu”, a spus Cătălin Coșoi, Chief Security Strategist la Bitdefender.

În ceea ce privește amenințările informatice care bat la poarta companiilor, este clar că nu se sfârșesc niciodată, de îndată ce una este anihilată, apare alta. Directorii de IT ar trebui să se asigure că aceste amenințări sunt detectate la timp.

Primul pas și cel mai simplu pe care orice utilizator îl poate face, fie că vorbim despre utilizatorii casnici, fie că vorbim despre companii, este să schimbe parolele din fabrică ale dispozitivelor pe care le cumpără.

Iar când vorbim despre securitatea datelor personale, ar trebui să ne gândim mai întâi să ne protejăm singuri. Pentru că oamenii, în general, spun că vor să fie protejați, însă pun foarte multe informații pe rețelele de socializare, de exemplu, au concluzionat speakerii din panelul SECURITY. Are we really capable of protecting our data and users?

Mobilitatea va fi adoptată de majoritatea clienților în România, e deja parte a vieții noastre, nu doar profesionale, ci și personale. Generația tânără adoptă tehnologii și ar trebui să profităm de faptul că suntem în pole position pentru adoptarea acestora, a spus în cadrul panelului Disrupting Mobility de la CIO Council Conference 2016 Mugur Pantaia, Managing director HP Inc. România.

„Aproape toată lumea este conectată. Device-urile sunt și ele conectate, crește și viteza comunicațiilor. Problema este ce facem cu această informație și această posibilitate de a comunica cu orice om, cu orice device. Am încercat să creștem productivitatea, ne-am mobilizat  echipele și reinventăm businessul ca să folosim informația pentru a face noi produse.  Dacă e să comparăm și să ne uităm la noii clienți, companiile romanești sunt la fel de deschise ca și cele germane și sunt ambițioase”, a declarat Dragoş Petrea, Head of Channel South Eastern Europe SAP.

Înmulţirea device-urilor inteligente şi a celor mobile trebuie susţinută şi fizic, de o reţea care să le poată susţine.

„Reţeaua trebuie să fie la un nivel care să răspundă cererii. Sunt reţelele de astăzi pregătite pentru Internet of Things şi tensiunea generată de deviceurile conectate? Nu. De aceea lucrăm la un software în spatele reţelelor care să le permită să se configureze singure în timp real, ca să se poată extinde sau contracta, să poată suporta toată presiunea datelor care vin spre ele”, a spus Timos Tsokanis, Chief Technology and Information Officer Telekom România.

Bogdan Rotunjanu, directorul IT al Orange România consideră că, atunci când vorbim despre companii, în majoritatea cazurilor, tehnologiile sunt transformaţionale, având scopul de a creşte performanţa organizației  şi de a o pregăti pentru noul context de business digital caracterizat de: viteză, accesibilitate constantă datorită mobilității, adaptabilitate la nevoile și asteptările fiecărui client, combinând spaţiul virtual cu cel fizic.  Percepţia acestor transformări la nivelul utilizatorilor poate fi însa una „disruptivă”.

„IoT, mobilitate asigurată de dispozitive sau accesorii inteligente sau M2M (machine to machine), sunt lucruri care vor schimba dramatic experienţa utilizatorului în sens bun.  Ideea nu e de a fi bombardat de noi tehnologii. Toate aceste inovații ne vor ajuta, luându-ne de pe umeri diverse sarcini sau activităţi devenite banale şi rutinate” a spus Bogdan Rotunjanu.

De exemplu, Orange a construit platforma M2M Control, prin care companiile pot să-si controleze mii de dispozitive de la distanţă, prin gestiunea parametrilor de comunicaţie, a ciclului de viaţă, a profilelor de utilizare, se pot identifica date precum: locaţia cartelelor SIM conectate la platforma M2M Control, tipul dispozitivelor care le utilizează, se pot genera rapoarte ale istoricului de trafic, se pot configura alerte automate pe e-mail etc. Produsul este disponibil pe piaţă de aproape un an, mai bine de 75% din SIM-urile M2M Control fiind gestionate prin platformă, iar cererea pentru astfel de servicii înregistrează o creştere de 20%.