Mai mult decât un apartament, locul în care a trăit Gabrielle „Coco“ Chanel – este un univers suspendat între Occident și Orient, care rămâne fantezia oricărui pasionat de modă. În încăperile cu rafturi nesfârșite de cărți și candelabre de cristal, mademoiselle își primea apropiații – nume de talia lui Alberto Giacometti, Igor Stravinsky sau Salvador Dali – iar de la înălțimea scării în spirală obișnuia să spioneze reacțiile publicului la prezentările colecțiilor sale. Pe un perete se află o icoană rusească, făcută cadou de Stravinsky, o mână aurie sculptată de Giacometti special pentru ea, dar și un buchet de spice de grâu, pictate de Salvador Dali.

Apartamentul este însă numai o parte din clădirea Chanel din Rue Cambon 31: la parter se află primul magazin deschis vreodată de Gabrielle Chanel, primul etaj este dedicat lumii haute-couture – fiind locul în care modelele sunt prezentate buyer-ilor din lumea întreagă și unde clienții privilegiați sunt invitați la sesiuni de croitorie „sur mesure“ – în timp ce al treilea și al patrulea etaj reprezintă biroul actualului designer al casei, Karl Lagerfeld.
Magia se ascunde, însă, la cel de-al doilea etaj, în apartamentul în care Coco a trăit și a lucrat acum mai bine de 50 de ani și care a fost păstrat intact, asemeni lumilor în miniatură din globurile de sticlă ale copilăriei. Odată scuturate, acele globuri sunt inundate cu sclipici și praf de zâne. În cazul apartamentului lui Coco, praful de zâne este peste tot, pentru că spiritul ei este omniprezent. „Știm că sună straniu, dar când am fost să facem aceste fotografii, era ca și cum Coco ar fi fost prezentă acolo“, ne-a povestit Stephanie, una dintre cei trei „Coveteuri“. „A fost o experiență profund emoțională“.

„Erau uși ascunse în spatele a ceea ce părea a fi doar un panou prins în perete, și care dădeau către alte și alte spații din cameră“, completează ea. „Sunt detalii pe care, din păcate, nu le-am putut transmite așa cum se cuvine în fotografii“.

Privind cu atenție detaliile apartamentului lui Coco, unele referințe de dată recentă din colecțiile brandului devin evidente, cum ar fi leul de mamură cu mingea rotundă, care a inspirat show-ul Chanel Haute Couture din 2010, colivia miniaturală care ne duce acum cu gândul la campania pentru parfumul „Coco Mademoiselle“, având-o ca protagonistă pe Vanessa Paradis sau spicele de grâu care s-au regăsit, de la brățări la curele, tot într-una dintre colecțiile Chanel semnate Lagerfeld. „Consistența simbolurilor din apartamentul ei a fost uluitoare“, punctează Stephanie. „Să vezi acele spice de grâu, unul dintre detaliile care domină spațiul, și să realizezi că ele sunt folosite în continuare în colecții până în zilele noastre a fost ceva incredibil“.
Vă invităm la o plimbare de voie prin lumea lui Coco Chanel.