După numărul de tranzacţii, cele mai atractive sectoare au fost IT-ul și sectorul energetic și minier, acestea înregistrând şi cele mai multe tranzacții (câte 13 de fiecare). Topul a fost completat de segmentul de real estate (12 tranzacții) şi sectoarele de servicii şi sănătate (câte 11 tranzacții în fiecare). Majoritatea tranzacțiilor din 2015 au fost făcute de investitori străini, peste 60% din totalul tranzacțiilor fiind efectuate de investitori care şi-au marcat în acest fel intrarea pe piaţă sau companii multinaţionale care şi-au consolidat poziţia în România.
Comparativ cu 2014, când predominanţi au fost investitorii din Germania şi Austria, cei mai importanţi investitori străini în 2015 au provenit din SUA. Astfel, aceștia au fost responsabili pentru 10% din investiţiile străine, fiind urmaţi de cei din Irlanda şi Marea Britanie, cu câte 8%.
Anul 2015 a continuat efervescenţa anului precedent. Stabilitatea macroeconomică a readus sentimentul pozitiv în perspectivele de afaceri şi a dat încredere investitorilor pentru implementarea strategiilor de dezvoltare”, declară Florin Vasilică, Liderul departamentului Asistenţă în tranzacţii, EY România.
Pentru a asigura buna funcționare a acestui site, uneori plasăm în computerul dumneavoastră mici fișiere cu date, cunoscute sub numele de cookie-uri. Apasand pe butonul de “Accept”, iti dai acordul pentru folosirea TUTUROR cookie-urilor. Poti apasa pe butonul "Setari Cookies" pentru a selecta individual cookie-urile.
Site-ul nostru (inclusiv varianta pentru dispozitive mobile) folosește atât cookie-uri de sesiune cât și cookie-urile persistente. Cookie-uri de sesiune vă permit să navigați de la o pagină la alta în cadrul site-ului nostru, precum și reținerea oricăror informații pe care le introduceți. Un cookie de sesiune este șters atunci când închideți browserul sau după o perioadă scurtă de timp. Cookie-uri persistente permit site-ul nostru să-și amintească preferințele și setările dvs. atunci când vizitați site-ul nostru în viitor. Cookie-uri persistente expiră automat după o anumită perioadă de timp.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Aceste module cookie sunt folosite de noi si alte entitati pentru a va oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastra, atat in cadrul site-ului nostru, cat si in afara acestuia.
Un “Internet Cookie” (termen cunoscut si ca “browser cookie” sau “HTTP cookie” sau pur si simplu“cookie”) este un fisier de mici dimensiuni, format din litere si numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se acceseaza Internetul. Cookie-ul este instalat prin solicitarea emisa de către un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) si este complet “pasiv” (nu contine programe software, virusi sau spyware si nu poate accesa informatiile de pe hard-disk-ul utilizatorului).