Joi, începând cu orele 08:00, manifestanții au început să ocupe Piața Victoriei și Șoseaua Kiseleff, iar la orele 10:00 aceștia au blocat circulația între sediul Guvernului și Arcul de Triumf, parcându-și mașinile în zona respectivă.
În jurul orelor 11:00, o delegație a transportatorilor, formată din 10 oameni, a fost invitată la discuții cu vicepremierul Vasile Dâncu, reprezentanți ai ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară) și ministrul pentru Dialog Social.
Protestul a început, oficial, la ora 9.30 și urmează să se încheie la 15.00, însă circulația în zonă este închisă de la ora 05:00 și până la ora 17:00 pe Şoseaua Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Victoriei, respectiv de la Arcul de Triumf până la Piaţa Presei Libere.