În perioada ianuarie – septembrie 2015, Cemacon, unul dintre principalii producători de blocuri ceramice din România, a depășit cu un milion de lei cifra de afaceri netă pe întreg anul 2014. Totodată, Cemacon a înregistrat o creștere cu 17% a vânzărilor nete și un profit operațional în creștere cu 24%.
Cemacon a încheiat primele trei trimestre din 2015 cu o creștere de 17% a cifrei de afaceri nete, bazată, în principal, pe creșterea vânzării de cărămidă, depășind astfel pragul de 56 milioane lei la nouă luni. Pe fondul performanței operaționale și al reflectării contabile a restructurării creditelor, CEMACON a încheiat primele nouă luni cu un profit net de 15,97 milioane lei.
“Rezultatele comerciale și financiare sunt semnificative; după primele nouă luni, am depășit cifra de afaceri netă pe întreg anul 2014. Redeschiderea facilității de producție de la Zalău ne-a permis să creștem volumele totale vândute, însă cea mai mare reușită este faptul că avem o creștere valorică ce excede creșterea cantitativă, prin îmbunătățirea prețului mediu de vânzare. Avem, astfel, certitudinea că profitul operațional va crește în 2015 comparativ cu 2014”, a declarat Liviu Stoleru, director general și președinte al Consiliului de Administrație Cemacon.
Potrivit reprezentanților companiei, creșterea vânzărilor a fost posibilă datorită cantităților suplimentare obținute prin reoperarea fabricii Cemacon de la Zalău, care a determinat creșterea capacității totale de producție cu 30%. Fabrica de la Recea, inaugurată în 2010, a funcționat la capacitate maximă și costuri competitive. În al treilea trimestru, a continuat îmbunătățirea nivelului marjelor de vânzare odată cu consolidarea poziționării premium a produselor Evoceramic. Și vânzarea de buiandrugi ceramici a crescut în 2015 și a contribuit la atingerea nivelului de 56 milioane de lei al cifrei de afaceri nete. 2015 este, de altfel, anul în care s-a finalizat restructurarea Cemacon.
Cemacon își extinde din 2015 capacitatea cu încă o linie de producție
“Definitorie pentru evoluția Cemacon în 2015 este finalizarea restructurării companiei. Suntem mândri că deciziile și riscurile calculate pe care ni le-am asumat ne-au ajutat să devenim un exemplu de succes pentru mediul de business din România, un caz de best-practice de turnaround. Nu în ultimul rând, am reușit să implementăm și să ne atingem toate obiectivele asumate în fața acționarilor și a băncii creditoare”, a precizat Liviu Stoleru.
Obiectivele Cemacon pentru 2015 includ consolidarea și dezvoltarea afacerii, prin creșterea cifrei de afaceri cu 35% față de anul anterior și un nivel al profitului operațional de minim 17%, atingerea unei cote de piață naționale de 18% și creșterea atractivității companiei în rândul investitorilor prin obținerea de profit net la sfârșitul anului.