FacebookTwitterLinkedIn

Mugurel Florescu a declarat, la intrarea în sediul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ), că a fost citat de procurori și a venit să afle care este învinuirea. „Am primit o citație a procuratorii și era normal să mă prezint”, a declarat acesta, care a mai precizat că îi pare rău pentru tot ce s-a întâmplat în mineriadă, susținând că el nu a avut nicio implicare în evenimentele din 13-15 iunie 1990.

DOSARUL MINERIADA: PICCJ CERE AVIZ PENTRU URMĂRIREA PENALĂ A LUI PETRE ROMAN, VICTOR ATHANASIE STĂNCULESCU ȘI GELU VOICAN VOICULESCU

Întrebat de ce nu a făcut investigații amănunție la vremea respectivă, fostul șef al Direcției Procuraturilor Militare (în prezent Secția Parchetelor Militare) a spus că a făcut acest lucru și are și dovezi în acest sens, pentru că a păstrat condici de ședințe de lucru săptămânale.

În decembrie 1989, Mugurel Florescu a fost consilier pentru probleme de justiție la Cabinetul vicepremierului Gelu Voican Voiculescu, în Guvernul provizoriu al României. Ulterior, din aprilie 1990 până în aprilie 1993, Florescu a fost șef al Direcției Procuraturilor Militare.

PICCJ a anunțat, miercuri, începerea urmăririi penale în dosarul Mineriada, pe numele unor persoane, pentru infracțiuni contra umanității, respectiv pentru reprimarea violentă a manifestației din Piața Universității, din 13-15 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane, rănirea și lipsirea de libertate a altor o mie.