Pentru TISSOT, acesta este primul parteneriat ca și cronometror oficial cu o Ligă majoră din sportul Nord-American și cel mai important din istoria de peste 160 de ani a mărcii. Parteneriatul completează perfect bogatul portofoliu de parteneriate sportive pe care le deține TISSOT.
TISSOT, primul brand elvețian în topul vânzărilor de ceasuri tradiționale și parte a Swatch Group – cel mai mare producător și distribuitor de ceasuri din lume – va dezvolta împreună cu NBA un sistem performant de cronometrare. Noul sistem va include, de asemenea, o serie de ceasuri personalizate și va fi disponibil în sezonul 2016-2017.
“Echipa TISSOT este mandră de parteneriatul cu NBA și de legătura pe care au reușit să o creeze cu jucătorii și cu fanii”, a mărturisit François Thiébaud, președintele TISSOT. “Emoțiile și spiritul sportiv se regăsesc și în produsele noastre”.
“În baschet fiecare secundă contează. Chiar și o zecime de secundă poate fi critică, iar acest nou parteneriat va aduce tehnologia TISSOT pe terenurile NBA”, a declarat Adam Silver, Comisar NBA. “Parteneriatul cu TISSOT ne onorează. Este un brand de primă clasă și cu o tradiție fabuloasă în ceea ce privește inovația”.
TISSOT va primi, de asemenea, o licență sub care va produce ceasuri pentru teren, de mână, dar și alte accesorii pentru toate echipele din NBA, care vor fi disponibile și la retailerii brandului din toată lumea.