„BBC Worldwide a dezvoltat în 2013 o nouă strategie globală concentrată pe trei zone de interes în care compania este recunoscută pentru conţinutul de înaltă calitate: premium drama, factual şi factual entertainment. Acest lucru a dus la lansarea unor branduri globale noi – BBC First, BBC Earth şi BBC Brit – care să se alăture BBC World News”, spune BBC Worldwide, în comunicatul remis MEDIAFAX.
Compania mulţumeşte telespectatorilor BBC Entertaiment, precizând că atenţia BBC se îndreaptă în prezent pe dezvoltarea BBC First, BBC Earth şi BBC Brit.
Totodată, potrivit comunicatului, emisia BBC Entertainment va continua în Emiratele Arabe Unite, Turcia, Israel şi Europa de Vest.
VEZI TELEVIZIUNILE CARE AU OBȚINUT CELE MAI MARI BUGETE DE PUBLICITATE (9 LUNI 2015)
Televiziunea BBC Entertainment, care difuzează comedii şi drame britanice produse de BBC şi de cele mai importante companii de producţie independente din Marea Britanie, s-a lansat în România pe frecvenţa sa paneuropeană în 2009.
Pe 1 decembrie 2012, BBC Entertainment a devenit disponibil la nivel naţional odată cu intrarea pe reţelele de cablu ale RCS&RDS. Atât BBC Entertainment, cât şi o altă televiziune deţinută de corporaţia britanică – BBC Knowledge (care, pe 14 aprilie 2015, s-a transformat în BBC Earth) – au intrat în grilele RCS&RDS după ce operatorul de cablu a scos din toate reţelele sale din România şi Ungaria toate canalele din portofoliul Discovery.