FacebookTwitterLinkedIn

Pentru că au plătit cu cardul, cele 70 de persoane au șanse duble de a fi recompensați cu premii, fiind înscriși, totodată, în cursa pentru premiile oferite în campania „Plătește cu cardul MasterCard sau Maestro! Cere bonul fiscal și noi te premiem”, derulată de A.N.P.C.P.P.S. România – InfoCons în parteneriat cu MasterCard .

Astfel că, ei pot primi unul dintre cele 310 premii cu voaloare totală de 200.000 lei, cu ocazia următoarei extrageri din cadrul campaniei programată pentru 20 august.

Tranzacții eligibile pentru premiile oferite în cadrul Loteriei Bonurilor Fiscale au fost realizate în capitală și în orașe mari precum Cluj-Napoca, Craiova, Brașov sau Iași, însă au fost înregistrate tranzacții și în localități mai mici, precum Slobozia, Năvodari, Râșnov, Sfântul Gheorghe sau Lehliu Gară.

„Vom continua stimularea plăților cu cardul și vom susține prin propriile acțiuni demersurile Ministerului Finanțelor Publice pentru fiscalizarea economiei”, spune Cosmin Vladimirescu, general manager al MasterCard pentru România.

În cadrul campaniei Plăteşte cu cardul tău MasterCard sau Maestro! Cere bonul fiscal şi noi te premiem! sunt înscrise gratuit și automat toate plățile realizate cu cardul într-o lună, în timp ce tranzacțiile contactless participă cu șanse duble.

Alegerea cardului ca instrument de plată poate recompensa lunar câte 300 de persoane cu premii de 500 lei fiecare, precum și 10 persoane cu câte 5.000 lei. Alte 12 premii a câte 15.000 lei fiecare vor fi acordate în cadrul unor extrageri speciale.

Pe 16 august au fost validați câștigătorii etapei din 1-30 iunie, următoarea extragere, pentru tranzacțiile înregistrate în luna iulie, urmând să aibă loc miercuri, 20 august.