FacebookTwitterLinkedIn

În perioada 1 martie – 13 aprilie 2015, au fost difuzate 7 ediții „Superjurnal” pe Digi24. La nivel național, 2.250.000 de persoane unice au văzut cel puțin un minut din programul realizat de trupa de umor a lui Toni Grecu.

Cifra este indicatorul reach și arată numărul de persoane unice care au urmărit un program TV, cel puțin un minut, într-o anumită perioadă de timp. (Spre deosebire de rating, ce reprezintă media de telespectatori pe minut, cu persoane care se repetă, reach este numărul de indivizi unici, care au urmărit o emisiune, cel puțin un minut.)

Profilului telespectatorilor la „Superjurnal” s-a conformat la structura publicului Digi24.

Aproximativ 41,7% din audiența națională este formată din persoane cu studii superioare, iar 46,2% este cota persoanelor cu studii medii.

În funcție de vârstă, cel mai numeros segment de public (23,1%) este format din persoane între 55 și 64 de ani. Al doilea segment este al telespectatorilor cu vârste de peste 65 de ani (21,2%).

Grupa de vârstă 25 – 34 de ani are o pondere importantă: 16,7%. Așadar, „Superjurnal” are un public tânăr și activ. De asemenea, publicul matur între 35 și 44 de ani deține o cotă de 16%.

Publicul care îi interesează pe clienții publicitari (18 – 44 de ani) este în proporție de 37,1%.

Profilul telespectatorilor în funcție de sexe se prezintă astfel: femei – 48,4%, bărbați – 51,6%.

Articol realizat cu sprijinul BPN România.