Istoria postdecembristă a festivalului „George Enescu” este strâns legată de numele lui Mihai Constantinescu, directorul general al societății de impresariat artistic Artexim, organizatorul evenimentului românesc cu cea mai mare notorietate în lumea muzicală internațională. Când a acceptat să conducă Artexim (cu mai bine de două decenii în urmă), Mihai Constantinescu nu ştia multe lucruri despre munca de impresariat. A făcut, însă, totul ca la carte, pas cu pas, cu răbdare și tenacitate. Mai mult, a reușit să așeze Artexim pe harta mondială a instituţiilor de impresariat cu credibilitate. El spune că, „fără falsă modestie”, Festivalul „George Enescu” l-a depăşit pe cel de la Salzburg (Austria), deşi acesta din urmă este organizat anual, ajungând să rivalizeze cu festivalurile de la Lucerna (Elveţia) și de la Proms (Marea Britanie).
Află din filmulețul următor povestea lui Mihai Constantinescu, prezentată la Forbes Heroes
Citește mai multe despre istoria Festivalului „George Enescu”