În urma acesteia compania 2K Telecom a primit cinci multiplexuri regionale (patru în Bucureşti şi unul în Ploieşti), Radio M Plus a obținut 1 multiplex regional (Iaşi), Regal şi-a adjudecat 1 multiplex regional (Râmnicu Vâlcea), Cargo Sped a câștigat 1 multiplex regional (Sibiu), iar Digital Video Broadcast şi-a adjudecat 1 multiplex regional (Satu Mare).
ANCOM a mai arătat că Regal şi Cargo Sped vor intra în runda de alocare, care se va desfăşura în data de 11 februarie 2015, pentru stabilirea multiplexului câştigat dintre cele două scoase la licitaţie în cadrul categoriilor în care au depus oferta. După runda de alocare, ANCOM va anunța rezultatele finale ale licitației, inclusiv taxele de licență pe care fiecare dintre companiile câștigătoare va avea obligația de a le achita.
Câștigătorii multiplexurilor regionale vor putea să furnizeze servicii comerciale de transmisie a programelor de televiziune după data de 17 iunie 2015, iar până la data de 1 mai 2017, aceștia trebuie să pună în funcțiune cel puțin un emițător în fiecare zonă de alocare.
Reamintim că trei multiplexuri la nivel național au fost alocate în iunie 2014 către compania de stat Radiocom pentru suma de 1,02 milioane de euro, într-o licitație de la care singurul contraofertant, RCS & RDS, s-a retras. Acestea permit transmisia, de exemplu, a 45 de programe în format Standard Definition, inclusiv canalele televiziunii publice pe primul multiplex, “free-to-air”.