Golin va fi responsabilă pentru dezvoltarea și implementarea strategiei de comunicare externă a Tradeville, cu focus pe activități de media relations.
Victor Stănilă, Director Comunicare la Tradeville: „Ne dorim să mergem un pas mai departe în inovarea comunicării cu media, autorități și clienții noștri, iar discuțiile și strategia integrată propusă de Golin ne-au dovedit o solidă cunoaștere a pieței de capital, ceea ce a cântărit decisiv în alegerea noastră”.
La rândul său, Monica Botez (foto), Partner la Golin România, a spus: „Comunicarea în zona serviciilor financiare reprezintă una din cele mai interesante provocări pentru oamenii de relații publice și ne bucurăm că am reușit să aducem în portofoliul de clienți Golin unul dintre cei mai importanți actori locali din această industrie, o companie care reprezintă un model de succes în zona serviciilor financiare”.
Golin are experiență în ceea ce privește comunicarea financiară, având expertiză atât în comunicarea companiilor active pe piața de capital, cât și în domeniul brokerajului de Forex și al produselor financiare derivate. Golin se implică activ și în activități de educare în această industrie, fiind prima agenție de relații publice din România care, împreună cu Institutul Bancar Român, a susținut cursuri de comunicare pentru reprezentanții instituțiilor financiare.
Golin România este afiliată la reţeua internaţională de PR, Golin Worldwide. Golin România este membră a grupului de companii din care mai fac parte Lowe&Partners, Initiative, BPN, SENIORHYPER, Mobile Works şi Medic One.