Pornind de la un brief ce presupunea construirea de awareness și brand equity pentru brandul PPT, agenția de publicitate Jazz a ales să spună o poveste cu umor și relaxare. O propunere care a dat naștere nu doar unei campanii, ci a unui personaj vesel și versatil.
Spotul TV poate fi văzut AICI.
Irina Pencea, partner Jazz, a declarat: „Este o experienta diferită când lucrăm pentru companii antreprenoriale românești și când avem ocazia să interacționăm chiar cu cei care au creat business-ul. Ne-a plăcut cum a demarat acest parteneriat și suntem mândri să fim agenția în mâinile careia au pus premiera pe scena comunicării”.
La rândul său, Andrei Stanciu, copywriter Jazz, a spus: „Pepe s-a născut dintr-un joc de cuvinte. Am aflat ca majoritatea clienților Prețuri Pentru Tine preferă denumirea PPT, informație care a reprezentat un insight foarte ofertant pentru echipă”.
Echipa Jazz care a realizat campania este formată din: Andrei Stanciu – copywriter, Valentin Suciu – Creative Partner (de asemenea și regizorul spotului), Cristina Lungu – Account Executive, Loredana Banica – Client Service Director.
S-au alăturat campaniei: agenția de media Spoon Media, casa de producție Multimedia Est. Regizorul a fost Valentin Suciu.
Jazz a creat execuțiile video pentru TV și online în România și Republica Moldova, care vor rula începând cu 25 august până la finalul lunii octombrie.
PPT reprezinta o rețea de peste 140 de magazine de îmbrăcăminte și încălțăminte extinsă în majoritatea județelor din România, aflată în plină expansiune.