Prima dată când mă întâlneam cu Georgiana Curuia (foto dreapta) și Patricia Niculae, cele două surori responsabile pentru succesul brandului românesc de modă PNK Casual, rendez-vous-ul nostru în trei era, de fapt… în patru. Se întâmpla în iarna lui 2011, iar Georgiana era însărcinată în șapte luni cu cel de-al doilea copil, o fetiță adorabilă pe nume Ania.
În același timp, business-ul mergea mai bine ca niciodată, ținând-o activă în tot mai multe direcții: vedetele începuseră să se afișeze pe covorul roșu în ținute PNK Casual, pagina de internet a brandului vuia de întrebări venite din partea fetelor care văzuseră o rochie sau o bluză PNK la cineva și își doreau și ele un model similar, iar următorul pas strategic părea să fie deschiderea unui magazin într-unul dintre cele mai frecventate mall-uri ale Capitalei.
Doi ani mai târziu, ne-am reîntâlnit în magazinul flagship PNK Casual din Calea Dorobanților, deschis cu doar câteva luni în urmă și care este deja un succes atât de mare încât atât Georgiana cât și Patricia se felicită pentru flerul de a fi ales până la urmă o locație stradală în defavoarea unui mall aglomerat. „În sfârșit vindem exact ceea ce ne place nouă, iar oamenii reacționează exact așa cum ne-am dorit“, zâmbește Georgiana. Cât despre întâlnirea noastră în trei, ea a devenit o întâlnire în cinci, pentru că în jurul nostru aleargă fetița Patriciei, Maya (opt ani), și copiii Georgianei – Matia (șapte ani) și Ania (doi ani).
Îmbrăcate în ținute PNK Casual în culori pastelate, Georgiana și Patricia par mai degrabă două adolescente ieșite la cumpărături decât două mame full-time, care se întâmplă să gestioneze cu grație și unul dintre brandurile de succes din moda românească. Și, dacă le întrebi, nici nu-și mai pot aduce aminte – sau concepe măcar – cum era viața înainte să aibă copii.
„Nu am sacrificat niciodată familia pentru muncă“, punctează Georgiana de la bun început. Chiar dacă s-a întors la serviciu la doar două săptămâni după nașterea Aniei – se întâmplau prea multe lucruri în business pentru a-și putea permite să stea departe – programul de lucru s-a încheiat întotdeauna la ora 18:30, pentru a nu fura niciun minut din timpul dedicat familiei. Singurele derogări de forță majoră au fost în perioada în care flagship-ul din Dorobanți se afla în lucru, iar prezența celor două surori și partenere de business era obligatorie pentru bunul mers al lucrurilor.
„I-am explicat Mayei că în următoarea perioadă voi lipsi un pic mai mult de acasă și am rugat-o să înțeleagă“, își amintește Patricia. Reacția micuței domnișoare de clasa a doua, care iubește actoria și streetdance-ul, a impresionat-o până la lacrimi: „Când a văzut magazinul, a făcut singură o prezentare powerpoint dedicată PNK Casual, în care a scris cât de mult îi place cum arată și că înțelege acum de ce mama a avut atât de mult de lucru“.
Comunicarea este, de altfel, cheia relației dintre mamă și fiică: Patricia și-a dorit ca Maya să încerce tot felul de cursuri interesante, lăsându-i, după primele lecții, alegerea de a continua sau nu pe termen lung. Odată luată decizia însă, plictiseala sau lipa de chef nu mai sunt considerate scuze valide. „Trebuie să învețe să fie responsabilă și să înțeleagă că trebuie să mergi întotdeauna până la capăt cu alegerile tale“, crede Patricia.
În „tabăra“ Georgianei, alegerile nu numai că sunt duse până la capăt, dar au devenit un adevărat mod de viață. Matia, în vârstă de șapte ani, este vicecampion național la karting și visează să ajungă pilot de Formula 1, așa că verile familiei se desfășoară în mașină, cutreierând orașele din țară pentru a participa la diferitele etape ale competițiilor sportive de profil. La momentul întâlnirii noastre, familiile Niculae și Curuia – în varianta extinsă cu unchi și bunici, care aduce numărul total al membrilor la 28 de persoane – tocmai se pregăteau de o nouă etapă a campionatului, care urma să se desfășoare la Târgu Secuiesc. „Din păcate e un sport care nu a prins foarte tare la noi, așa că publicul nu e foarte numeros“, explică Georgiana, „Dar când evoluează Matia toată lumea știe că există, din start, cel puțin douăzeci de susținători înfocați“.
Pasiunea micului sportiv este atât de mare încât niciun efort nu pare exagerat: nici măcar faptul că, uneori, se trezește mai devreme dimineața ca să aibă timp să se și joace fără a lua din timpul dedicat școlii și antrenamentelor de peste zi. Și, ca să mă convingă decisiv de seriozitatea carierei pe care și-a ales-o, îmi arată cu mândrie casca de karting personalizată cu motive Depeche Mode, formația sa preferată. Este aproape jumătate cât el, dar o poartă într-o husă specială și o așază cu grijă pe masă, unde își face deja de lucru surioara lui. „Să știi că Ania e cea care îl bate pe Matia, niciodată invers“, râde Georgiana, observând duioșia cu care băiețelul are grijă ca sora lui mai mică să se uite în obiectivul foto și ghidușiile cu care încearcă s-o facă să zâmbească în poză.
Importanța familiei pentru cele două surori este evidentă cu ochiul liber, din dinamica relației frățești dintre Matia, Maya și Ania, dar Patricia mă asigură că gașca este chiar și mai numeroasă. Pentru că familia extinsă are, în total, nouă verișori, cu vârste cuprinse între doi și 15 ani, toții dorm, o dată pe lună, acasă la unul dintre ei. „Știi cum e să pregătești mâncare pentru nouă persoane, să fierbi litri întregi de lapte?“, râde Georgiana, care este următoarea gazdă a ceea ce în familia Niculae-Curuia se numește „Verișoriada“. Se joacă jocuri, se spun povești, se mănâncă bunătăți și se doarme destul de puțin, dar este un obicei atât de încetățenit în tradiția familiei încât nici măcar vărul care are 15 ani nu concepe să lipsească vreodată. „Am vrut să înțeleagă, de mici, cât de importantă este familia“, punctează Georgiana. „Este cea mai importantă“.
Lecțiile nu vin însă niciodată numai dintr-o parte. Obiceiurile pe care părinții le transmit cu dragoste copiilor lor se întorc sub forma unor mici crâmpeie de învățătură pe care cei mici le oferă la rândul lor, cu inocența vârstei. „Maya m-a învățat și mă învață zilnic ce înseamnă bunătatea și toleranța“, zâmbește Patricia. Și, tot de când e mamă, a înțeles cu adevărat de ce nu trebuie să spui niciodată „niciodată“.
„Înainte să am copii obișnuiam să spun că eu nu o să fac niciodată anumite lucruri și că nu o să iau niciodată cutare decizie“, își amintește ea. „După ce devii mamă însă, nimic nu mai este vreodată la fel“.
