Colaborarea a debutat cu turneul de rugby IRB Nations Cup 2014, pentru care GMP Advertising a realizat campania „Competiţie de esenţă tare”, ce a constat într-o serie de activări la stadion şi componente OOH.
Andreea Nemens, director executiv GMP Advertising, a declarat: „Stejar este a treia bere din portofoliul GMP Advertising. În acest moment facem campanii pentru Timișoreana, berea numărul 1 din România și pentru Ciucaș, berea numărul 3. Încă o bere în portofoliu vine să confirme expertiza noastră în această industrie și mulțumim foarte mult clientului că a avut încredere în noi”.
Stejar este una dintre berile cu tradiţie în România, cu gust puternic şi masculin potrivit spiritului consumatorilor săi plini de acţiune şi vitalitate. Are 7% alcool, culoare arămie, și se obține în urma unui proces de fermentare prelungit.
„Berea Stejar este o bere specială, adresată bărbaţilor care ştiu ce vor şi vor cu tărie. Dorim ca prin campaniile noastre să provocăm clientul să încerce o altfel de bere cu un caracter aparte. Credem că acest lucru va fi posibil alături de GMP Advertising care are experiență relevantă în publicitatea de pe piața berii”, a declarat Ştefan Teodorescu, Group Brand Manager.