Aproape 23 de ani au trecut de la ultimul meu antrenament de handbal – un sport senzațional, în care România a făcut istorie.
Șansa a făcut ca sâmbătă să avem mare meci, mare: România – Suedia, un fel de confuntare a titanilor: două cvadruple campioane mondiale se vor lupta pentru a ajunge la un nou Campionat Mondial. Și ca Federația Română de Handbal să organizeze pentru un grup de amatori de handbal un eveniment care mi-a amintit de rolul pe care handbalul l-a jucat în viață mea, de lecțiile pe care le-am învățat în antrenamente sau la meciurile pe care le-am jucat.
Cândva, prin 1989, am avut meci cu echipa mea, Dinamo Brașov, la Sfântu Gheorghe, cu formația locală. Erau ultimele zeci de secunde, eram conduși cu un gol și echipa adversă avea și mingea în atac. Colegii mei erau cam demoralizați. Nu și eu, o mică zvârlugă care mă apăram pe centru la vremea respectivă. Am reușit să interceptez o pasă și să țâșnesc pe contraatac. Singur cu portarul advers m-am înălțat, am simulat o aruncare în forță și am aruncat o boltă elegantă. În transversală. Și am pierdut meciul.
Nu a contat faptul că am jucat foarte bine tot meciul, nu a contat că am reușit intercepția – mi-am furat-o rău de tot de la antrenor (drepturile copiilor erau cam opționale la vremea respectivă), dar și de la colegi. Urlete, țipete, câte una după ceafă, ture de teren – de ce am aruncat cu boltă în situație de unu la unu în ultimele secunde ale meciului? Ce-a fost în mintea mea? Numai un nebun nepăsător poate să facă așa ceva! O grămadă de reproșuri. Un timp, am fost distrus și îmi reproșam în continuu eroarea și mai ales atitudinea.
Acum, când mă uit înapoi, aș vrea să mă întorc în timp, înaintea meciului, să mă pup pe creștetul capului și să-mi șoptesc discret: dacă scapi pe contraatac, în ultimele secunde, dă o boltă elegantă să se încheie meciul într-un mod memorabil! Mai ales dacă adversarii conduc cu un gol. Sau cu atât mai mult!
Pentru că lecția pe care am învățat-o în ziua respectivă a fost una minunată și extrem de importantă pentru un copil pornit să descopere lumea. Astăzi, sunt extrem de atent să-mi dau seama când trebuie să fiu conservator, când trebuie să-mi înfrânez creativitatea de dragul spectacolului / spectaculosului, gândirea laterală pentru că suntem în situația de a trage ultimul șut la poartă și e obligatoriu să ducem meciul în prelungiri pentru a putea rămâne în joc. Trebuie să dăm gol, să rezolvăm situația punctuală și să câștigăm timp pentru a ne regrupa.
Sâmbăta asta o să fiu la meci – nu în teren, ci în tribună, alături de puștiul meu care va începe handbalul cât mai curând posibil pentru că, de fapt și de drept, nu este nevoie să ne întoarcem în timp ca să vorbim cu noi cei din copilărie, ci avem generațiile viitoare lângă noi și le-a venit și lor rândul să facă greșeli din care să învețe.