Pierderea celor 85.000 de telespectatori de către Acasă TV reprezintă a doua mare scădere de audiență dintre principalele televiziuni (după Kanal D – 97.000 de orășeni).
Ponderea femeilor în profilul telespectatorilor Acasă TV este de 61,7%, cifră care confirmă în mare măsură orientarea programelor către publiciul feminin.
În funcție de vârstă, publicul Acasă TV este tânăr. Grupa de vârstă 25 – 34 de ani are o cotă de 19,8%, a doua cifră procentuală după Pro TV. De asemenea, telespectatorii între 18 și 24 de ani sunt în proporție de 10,4%, cea mai mare cifră procentuală dintre marile televiziuni (mai mare decât la Pro TV și Antena 1).
Orășenii cu vârste între 35 și 44 de ani dețin o cotă de 18,7% din totalul telespectatorilor.
Cifrele procentuale pentru persoanele cu vârste ridicate sunt mici: 10,7% pentru grupa de vârstă 55 – 64 de ani (cea mai mică dintre marile televiziuni) și 12,5% pentru orășenii de peste 65 de ani (Pro TV are 11,7%).
Totuși, în ciuda tinereții, Acasă TV are un public mai puțin educat decât marile televiziuni generaliste. Aproape 21,8% sunt persoane cu studii superioare (a doua cifră procentuală după Național TV – 21,3%). La „polul opus”, Acasă TV are cea mai mare cotă de telespectatorilor cu studii primare: 28%.
Publicul Acasă TV este tânăr, dar cu un nivel de educație scăzut.