FacebookTwitterLinkedIn

Statul nu va retrage participaţia din acţionariatul Renault sau Air France decât atunci când viitorul celor două grupuri va fi complet stabilizat, a declarat David Azema, directorul general al Agenţiei Participaţiilor Statului, citat de lefigaro.fr. Acelaşi plan se va aplica şi PSA Peugeot Citroën. 

Statul deţine 15% din Renault, iar Azema a declarat că această companie nu a încheiat etapele dezvoltării sale strategice, deoarece “alianţa cu Nissan ia forme care nu sunt probabil definitive”.

În privinţa Air France, oficialul francez consideră că participaţia statului „îi permite companiei să traverseze mai senin o perioadă în care toate ipotezele strategice nu sunt excluse”.