Unul dintre principalii investitori din Satul Francez este, în acelaşi timp, şi unul dintre marii jucători pe bursă. În 2010, Dumitru Tudor a fost protagonistul mai multor tranzacţii, începând cu cea din primăvară, când a vândut acţiuni Biofarm pe care a încasat 1,67 milioane de euro. În iulie, el a mai încasat pe astfel de titluri încă 300.000 de euro.
De altfel, Tudor a devenit cunoscut ca jucător pe bursă în 2006, când a fost raportat cu o participaţie de circa 11% din Biofarm. Omul de afaceri a mai vândut ulterior pachete de acţiuni la această societate (pe care o consideră apropiată de specializarea sa – inginer chimist), diversificându-şi plasamentele prin investiţii în acţiunile celor cinci SIF-uri.Dumitru Tudor are un portofoliu de peste zece milioane de euro pe bursă, investiţii care i-au adus randamente peste media pieţei în ultimul an.
De exemplu, indicele BET a crescut de la începutul anului cu 150%, însă acţiunile Biofarm au câştigat în aceeaşi perioadă 200%, în timp ce SIF Oltenia şi SIF Moldova, la care deţine participaţii de aproape 1%, au urcat cu peste 240%. Omul de afaceri controlează în acest moment 65,64% din acţiunile Vidraru Curtea de Argeş, pe care a plătit, în luna martie 2010, 1,76 milioane de euro (pentru un pachet de aproape 50%). Antreprenorul spune despre el că este un investitor pe termen scurt – speculativ, dar şi pe termen lung.
„Am în continuare, din 2005, Biofarm în portofoliu. Am și Electromagnetica în portofoliu. Consider că sunt acţiuni de perspectivă“, exemplifică el. Tudor deține titluri la companii petroliere, sub 5%. „Pe pieţele externe am fost. Am cont deschis la Viena. Vreau să intru pe Forex şi alte tranzacţii. Îmi place să intru pregătit“, explică el strategia de investiţii
pe bursă.
Totuşi, Tudor spune că 70% din averea sa vine din imobiliare, fiind unul dintre cei mai importanţi proprietari din Satul Francez, unde deţine peste 20.000 de metri pătraţi de teren. 10.000 de metri pătraţi din aceştia sunt moştenire de la bunicii săi, care au locuit în zonă. „Eu vreau să rămân acolo pentru că bunicul meu a cumpărat acele terenuri în urmă cu 100 de ani“, spune Tudor motivându-şi intenţia de a construi în această zonă.
În imobiliare e mai greu decât pe bursă, crede Tudor. Strategia sa a funcţionat parţial. „Am fost îngrijorat cu criza, dar când mi-am dat seama că lucrurile vor fi şi mai rele am vândut. În perioada octombrie 2008 am vândut, dar nu cât trebuie, abia prin februarie
mi-am dat seama că se poate și mai rău“, îşi aminteşte Tudor.
Cum investeşte Tudor? Se uită în piaţă, identifică oportunităţile, urmăreşte şi alte pieţe, apoi vede tendinţele.