
Mai joacă cineva, în ziua de azi, canastă, șeptică sau război? Judecând după ultimul accesoriu pe care și-a pus semnătura designerul Alber Elbaz de la Lanvin, ,,victimele modei” ar putea ajuta bătrânul Whist și campionatele de tabinet să revină în tendințe. Cele două pachete de cărți de joc vin ambalate într-o elegantă cutie Lanvin, fiecare cartonaș în parte fiind ilustrat de către Elbaz însuși (,,regele” fiind, de fapt un autoportret caricatural al designerului).
Și, dacă Lanvin tot s-a apucat de resuscitat tabieturile noastre demult uitate, s-ar părea că și scrisorile redactate de mână au o șansă de revenire în modă. Ce farmec mai are un email impersonal în fața unui plic ,,de designer” în care stă ascunsă o notă de mulțumire sau o scrisoare de dragoste redactată cu unul dintre creioanele speciale, inscripționate ,,I want it all”, ,,I love that dress” sau ,,I love Lanvin”?