Cursa pentru conducerea Băncii Centrale Europene (BCE) a rămas cu doi candidați oficiali, olandezul Klaas Knot și spaniolul Pablo Hernández de Cos, pe care miniștrii de finanțe din zona euro i-au discutat în această săptămână, fără să facă o recomandare.
Pe lângă președinția lăsată de Christine Lagarde, care pleacă în 7 februarie 2027, se eliberează două locuri în Comitetul executiv al BCE: cel al lui Isabel Schnabel, care răspunde de operațiunile de piață și pleacă în ianuarie 2027, și cel al economistului-șef Philip Lane, al cărui mandat se încheie în mai 2027. Knot a condus banca centrală a Țărilor de Jos între 2011 și 2025, iar Hernández de Cos, fost guvernator al Băncii Spaniei, conduce din iulie 2025 Banca Reglementelor Internaționale.
Numirea o face Consiliul European, cu majoritate calificată a statelor din zona euro, la recomandarea Consiliului UE și după consultarea Parlamentului European și a BCE.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.