Evoluția vine într-un moment în care rezultatele financiare raportate și cele normalizate transmit semnale diferite, iar cotația se menține ușor peste prețul-țintă stabilit de analiștii BT Capital Partners, care nu au inclus în evaluare achiziția Distribuție Energie Oltenia.
Acțiunile Premier Energy au încheiat ședința din 10 noiembrie la 54,20 lei, în creștere cu 0,74% față de referința din 9 noiembrie, de 53,80 lei. Anterior, pe 6 noiembrie, titlurile coborâseră cu 1,83%, până la 53,60 lei. În prima parte a ședinței din 11 noiembrie, cotația se menținea în jurul valorii de 54 de lei, potrivit datelor Bursei de Valori București.
Cotația se află astfel cu aproximativ 22% sub maximul ajustat al ultimelor 52 de săptămâni, de 69,40 lei, în timp ce minimul ajustat al intervalului a fost de 21,70 lei. La prețul de 54,20 lei, capitalizarea bursieră a companiei se ridică la aproximativ 6,78 miliarde de lei.
Corecția vine după o perioadă de apreciere accelerată. La momentul publicării analizei BT Capital Partners, din 20 octombrie, acțiunile Premier Energy înregistrau un avans de 182,4% în ultimele 12 luni, comparativ cu o creștere de 61% a indicelui BET.
Prețul acțiunii se menține peste evaluarea analiștilor
Un reper pentru înțelegerea evoluției recente este evaluarea realizată de analiștii BT Capital Partners. Aceștia au menținut recomandarea „Neutral” pentru acțiunile Premier Energy și au stabilit un preț-țintă de 53,02 lei, cu aproximativ 2,2% sub cotația de 54,20 lei din 10 noiembrie. La momentul publicării analizei, titlurile se tranzacționau la 58,60 lei, ceea ce însemna un potențial de scădere de 9,5% până la prețul-țintă.
Potrivit analizei, aprecierea puternică din ultimele 12 luni a dus cotația peste valoarea estimată de analiști pentru afacerea existentă a grupului. Evaluarea nu include însă achiziția Evryo Group, compania-mamă a Distribuție Energie Oltenia (DEO) și a Evryo Power, tranzacție convenită în aprilie 2026 și evaluată la aproximativ 700 de milioane de euro.
Pe 6 noiembrie, Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, declara că instituția urma să aprobe în câteva zile preluarea rețelelor de distribuție din Oltenia de către Premier Energy. Tranzacția ar schimba semnificativ profilul grupului, prin consolidarea activității de distribuție a energiei electrice în România.
Prin urmare, prețul-țintă stabilit de BT Capital Partners trebuie privit și în contextul acestei tranzacții, pe care analiștii nu au inclus-o în modelul de evaluare. Achiziția este așteptată să majoreze dimensiunea operațiunilor grupului, dar și nivelul îndatorării, fiind prevăzută să fie finanțată integral prin datorie.
Profitul raportat a scăzut, în timp ce EBITDA normalizată a crescut
O altă explicație pentru prudența investitorilor poate fi diferența dintre rezultatele raportate de Premier Energy conform standardelor IFRS și indicatorii normalizați prezentați de companie.
În primul semestru din 2026, grupul a raportat venituri de 871 de milioane de euro, în creștere cu 4% față de aceeași perioadă a anului trecut. Veniturile normalizate au ajuns la 877,3 milioane de euro, cu 10% peste nivelul din S1 2025.
EBITDA ajustată raportată a scăzut cu 29%, la 73 de milioane de euro, în timp ce EBITDA normalizată a urcat cu 27%, până la 79,3 milioane de euro.
Profitul net raportat s-a redus la 22,3 milioane de euro, comparativ cu 61,8 milioane de euro în primul semestru din 2025. În schimb, profitul net normalizat ilustrativ a crescut cu 32%, până la 39,6 milioane de euro.
Diferențele sunt influențate în principal de deviațiile tarifare din activitatea reglementată din Republica Moldova. În 2025, compania beneficiase de diferențe favorabile între prețurile efective de achiziție a energiei și cele luate în calcul la stabilirea tarifelor. În primul semestru din 2026, o parte din acest avantaj a fost compensată prin ajustarea tarifelor, ceea ce a afectat rezultatele raportate.
Pe segmentul operațional, compania a înregistrat o creștere cu 46% a producției proprii de energie electrică din surse regenerabile, până la 334 GWh. Avansul a fost susținut în principal de achiziția, în ianuarie 2026, a unui parc eolian de 158 MW din Ungaria, cu 79 de turbine. Grupul mai avea 137 MW de capacități solare aflate în faza finală de testare.
La 30 iunie 2026, datoria netă a grupului era de 230,7 milioane de euro. Indicatorul ajustat cu capitalul de lucru era însă de 57,6 milioane de euro, diferență relevantă în evaluarea poziției financiare a companiei înaintea preluării DEO.
Rezultatele din 24 noiembrie, următorul test pentru acțiuni
Următorul reper important pentru investitori este publicarea rezultatelor financiare aferente trimestrului al treilea, programată pentru 24 noiembrie 2026, după închiderea ședinței bursiere, la ora 18:00. Compania va organiza o teleconferință de prezentare a rezultatelor pe 26 noiembrie, la ora 10:00.
Investitorii vor urmări în special dacă avansul EBITDA normalizate se menține, în ce măsură profitul raportat reușește să recupereze din scăderea înregistrată în primul semestru și care este impactul investițiilor și al extinderii portofoliului de active asupra poziției financiare a grupului.
În paralel, finalizarea achiziției Distribuție Energie Oltenia va reprezenta un alt element important pentru evaluarea perspectivelor Premier Energy, atât prin prisma extinderii activității de distribuție, cât și a necesarului de finanțare asociat tranzacției.
După un avans de peste 180% în 12 luni la momentul analizei BT Capital Partners din octombrie, acțiunile Premier Energy au intrat într-o etapă de corecție, iar următoarele rezultate financiare și evoluția tranzacției DEO vor contribui la conturarea așteptărilor investitorilor.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.