Cu această ocazie, banca lansează și o ofertă prin care clienții beneficiază de comision zero pentru tranzacțiile realizate pe piața locală, în perioada 11–27 noiembrie 2026.
Prin integrarea directă cu BVB, instituția devine singura bancă din România care oferă acces la întregul sistem de tranzacționare bursieră direct din aplicația proprie.
Lansarea este însoțită de o campanie dedicată perioadei de Black Friday. Astfel, între 11 și 27 noiembrie 2026, Salt Bank oferă clienților comision total zero pentru tranzacțiile realizate la Bursa de Valori București, prin intermediul aplicației.
„Multă vreme, acumularea de avere însemna imobiliare, depozite sau chiar bani ținuți la saltea. Astăzi, lucrurile se schimbă. Oamenii caută tot mai mult modalități de a-și pune banii la treabă, pornind de la sume mai mici, cu mai multă flexibilitate și lichiditate și cu un nivel de risc adaptat celui pe care și-l pot asuma. Așa au devenit investițiile la bursă tot mai atractive. Și este o schimbare pe care o vedem la nivel global, nu doar în România. Așa că era firesc ca prima bancă românească 100% digitală să fie și prima bancă prin care poți tranzacționa pe piața locală, complet din app, prin integrarea directă cu Bursa de Valori București (…)”, a declarat Robert Anghel, CEO Salt Bank.
Prin această afiliere, Salt Bank se alătură instituțiilor de credit, societăților de servicii de investiții financiare și firmelor de investiții care au calitatea de Participanți la sistemul de tranzacționare al BVB.
„Urăm bun venit Salt Bank în comunitatea participanților la sistemul de tranzacționare al BVB. (…) Cu ajutorul tehnologiei, Salt Bank aduce Bursa mai aproape de viața de zi cu zi a românilor și îi sprijină să-și construiască obiceiuri financiare sănătoase (…)”, a declarat Remus Vulpescu, directorul general al Bursei de Valori București.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.