Fondul intenționează să extindă platforma prin achiziții și deschiderea de noi clinici, cu obiectivul de a construi una dintre cele mai mari rețele private de oftalmologie din România.
Morphosis Capital, unul dintre cele mai active fonduri de private equity din România pe segmentul sănătății, își extinde portofoliul prin lansarea unei platforme dedicate oftalmologiei. Prima investiție este realizată în Spitalul Oftalmologic Dr. Mrini din Constanța, unde fondul preia un pachet majoritar, în timp ce fondatorul Dr. Hicham Mrini rămâne acționar și continuă să conducă activitatea medicală a spitalului.
„Am fondat acest spital cu un obiectiv simplu: pacienții din Dobrogea să nu mai fie nevoiți să meargă la București sau în străinătate pentru chirurgie oftalmologică de înaltă calitate. De-a lungul anilor, am construit o echipă, o bază tehnologică și o reputație în care pacienții au încredere. Acest parteneriat ne permite să facem următorul pas – să creștem dincolo de Constanța și să contribuim la construirea unei rețele naționale care să ofere acces mai multor pacienți la aceleași standarde înalte de îngrijire. Împreună cu Morphosis Capital și Prof. Univ. Dr. Habil. Dr. h.c. Horia T. Stanca, împărtășim ambiția de a crea cea mai importantă platformă de oftalmologie din România, una din care chirurgii își doresc să facă parte și pe care pacienții se pot baza”, a declarat Dr. Hicham Mrini, fondatorul Spitalului Oftalmologic Dr. Mrini Eye Hospital.
Strategia vizează consolidarea unei piețe încă fragmentate printr-o combinație de achiziții și dezvoltare organică, platforma aflându-se deja în discuții cu mai multe clinici oftalmologice din România. Obiectivul declarat este construirea unei rețele naționale specializate în servicii oftalmologice.
„România are talente clinice excepționale în oftalmologie. În același timp, accesul rămâne inegal: România realizează aproximativ o treime din numărul de operații de cataractă pe locuitor față de media europeană, iar prea mulți pacienți așteaptă prea mult sau parcurg distanțe prea mari pentru proceduri care ar trebui să fie de rutină. Credem că România este pregătită pentru o platformă națională de oftalmologie care să atragă cei mai buni chirurgi, să investească în tehnologie modernă și să ofere același standard de îngrijire în fiecare oraș în care este prezentă. Este o investiție în care credem cu tărie, într-o piață fragmentată, cu o nevoie clară din partea pacienților. Vedem oportunitatea de a construi o afacere națională mai puternică, făcând în același timp serviciile oftalmologice de calitate mai accesibile pacienților din întreaga țară. Dr. Mrini a construit la Constanța exact tipul de spital pe care ne dorim să îl replicăm în toată țara, iar alături de Prof. Univ. Dr. Habil. Dr. h.c. Horia T. Stanca avem leadershipul medical necesar pentru a reuși”, a declarat Gabriela Dumitru, Partner Morphosis Capital.
Coordonarea medicală a proiectului va fi asigurată de Prof. Univ. Dr. Horia T. Stanca, care se alătură platformei în rol de consultant senior și va participa la definirea strategiei clinice și la atragerea de medici și parteneri pentru viitoarele achiziții. Investiția este susținută de perspectivele de creștere ale pieței oftalmologice locale, alimentate de îmbătrânirea populației, cererea în creștere pentru chirurgia cataractei și chirurgia refractivă și nevoia de tratament pentru afecțiunile oftalmologice cronice.
Prima companie din platformă, Spitalul Oftalmologic Dr. Mrini, a raportat afaceri de peste 5 milioane de euro în 2025 și operează un spital de zi cu 30 de paturi, un ambulatoriu de specialitate și o rețea de optică medicală. Spitalul și-a extins recent capacitatea printr-o investiție într-o clădire nouă de peste 1.200 mp și deține și o clinică în Tulcea. Din 2011, spitalul a tratat peste 400.000 de pacienți și a efectuat peste 50.000 de intervenții chirurgicale.
Morphosis Capital este un fond de private equity activ în România și Europa Centrală și de Est, care investește în companii cu potențial ridicat de creștere din sectoare precum sănătate, tehnologie, producție, retail și servicii B2B. Portofoliul fondului include companii precum Medima Health, Cronos Med, Romania Education Alliance, EMI, EnduroSat și Echo Elderly Care. În ultimii ani, fondul a realizat mai multe exituri, inclusiv din Clinicile Dentare Dr. Leahu, preluate de Regina Maria, DocProcess, Supermarket La Cocoș și, cel mai recent, Stay Fit Gym.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.