FacebookTwitterLinkedIn

În următoarele 12 luni, 33% dintre companiile din eșantionul național al Republicii Moldova și 38% dintre membrii AmCham Moldova anticipează o creștere a investițiilor. Scenariul cel mai frecvent este însă menținerea bugetelor la nivelul actual, indicată de 53,3% dintre companiile din eșantionul național și 45% dintre membrii AmCham.

Datele apar în cea de-a patra ediție a indicelui METRIX, realizat de Camera de Comerț Americană din Moldova (AmCham Moldova), care arată că percepția mediului de afaceri s-a schimbat foarte puțin față de ediția precedentă.

Accesul la finanțare pare să facă diferența între planurile companiilor. Dintre firmele care spun că au acces bun la resurse financiare, 44,8% intenționează să-și majoreze investițiile. În cazul celor care raportează acces limitat la finanțare, proporția este de numai 24,7%.

Finanțarea, cea mai mare deteriorare în evaluarea companiilor

Accesul la finanțare a obținut 3,88 puncte din 10 și a înregistrat cea mai mare scădere față de ediția precedentă a METRIX, de 0,78 puncte. Mai mult de jumătate dintre respondenți consideră că resursele financiare pentru dezvoltare și investiții sunt greu accesibile: 53% dintre companiile din eșantionul național și 58% dintre membrii AmCham.

Energia este un alt domeniu slab evaluat, cu 3,84 puncte. Capacitatea autorităților de a adapta politicile energetice la nevoile economiei este considerată slabă sau foarte slabă de 68% dintre companiile din eșantionul național și de 72% dintre membrii AmCham.

Nici piața muncii nu oferă un tablou mai bun. 65% dintre companiile din eșantionul național și 71% dintre membrii AmCham au o evaluare negativă a situației. Printre dificultățile semnalate se numără disponibilitatea angajaților, deficitul de competențe și recrutarea inclusiv din străinătate. Companiile indică și nevoia dezvoltării învățământului dual și a parteneriatelor cu instituțiile de educație.

Digitalizarea este punctul forte al economiei

În contrast cu problemele legate de finanțare, energie și forța de muncă, digitalizarea și inteligența artificială au obținut cea mai bună evaluare dintre cele zece domenii analizate, cu 7 puncte din 10. Fiscalitatea s-a situat pe locul al doilea, cu 6,63 puncte.

93% dintre companiile din eșantionul național și 96% dintre membrii AmCham consideră că digitalizarea serviciilor publice a avut un efect pozitiv asupra eficienței operaționale. De asemenea, 85% dintre respondenții ambelor grupuri cred că inteligența artificială și analiza volumelor mari de date vor contribui la eficientizarea activității companiilor.

Utilizarea acestor tehnologii este însă încă limitată. Doar 31% dintre companiile din eșantionul național folosesc deja inteligența artificială, inclusiv în proiecte-pilot, față de 51% dintre membrii AmCham.

Exporturile de servicii furnizate digital reprezintă o altă evoluție pozitivă: ponderea lor în PIB-ul Republicii Moldova a crescut de la 3,2% în 2018 la 6,1% în 2025.

Predictibilitatea fiscală și costurile alinierii la UE

Fiscalitatea rămâne al doilea domeniu cel mai bine evaluat, însă scorul a coborât de la 6,73 la 6,63 puncte. Este prima scădere înregistrată de la începutul măsurătorilor METRIX. Rezultatul indică o diferență între aprecierea administrării fiscale și percepția asupra facilităților acordate companiilor. În rândul membrilor AmCham, evaluările pozitive privind facilitățile fiscale au scăzut cu 16 puncte procentuale, până la 62%.

Companiile semnalează preocupări legate de predictibilitatea modificărilor fiscale și de modul în care acestea sunt aplicate, aspecte care influențează planificarea investițiilor și politicile de resurse umane.

Și evaluarea impactului transpunerii reglementărilor europene a scăzut, cu 0,50 puncte, până la 5,60. În eșantionul național, 59% dintre companii apreciază pozitiv efectele integrării europene, față de 69,5% în ediția precedentă. În același timp, ponderea evaluărilor negative a crescut la 24,7%.

Membrii AmCham au o perspectivă mai favorabilă: 72% evaluează pozitiv impactul alinierii la normele europene. Printre dificultățile semnalate de companii se numără costurile conformării, termenele de tranziție, predictibilitatea aplicării reglementărilor și resursele necesare pentru investițiile de adaptare.

Mediul de afaceri nu înregistrează o schimbare semnificativă de percepție

Indicele agregat METRIX 4.0 a ajuns la 46,90 de puncte din 100, comparativ cu 44,99 în ediția precedentă. AmCham precizează că diferența este explicată în principal de actualizarea datelor macroeconomice pentru 2025 și de ajustarea modelului de calcul, nu de o îmbunătățire propriu-zisă a condițiilor economice.

Componenta care măsoară percepția companiilor a rămas practic neschimbată, la 50,01 puncte, față de 49,98 anterior. Componenta macroeconomică a coborât de la 53,1 puncte pentru 2024 la 43,8 puncte pentru 2025.

Aceasta din urmă ia în calcul cinci indicatori: fiscalitatea muncii, participarea la forța de muncă, salariul minim, exporturile de servicii digitale și impozitarea companiilor. Potrivit analizei, Republica Moldova înregistrează cea mai redusă valoare adăugată brută per participant la forța de muncă dintre cele 13 economii de referință: aproximativ 6.100 de dolari în 2025, față de 64.600 de dolari în Uniunea Europeană, în dolari constanți la nivelul anului 2015.

Scorul macroeconomic a fost afectat în principal de evoluția fiscalității muncii și a participării la forța de muncă. Analiza comparativă indică însă o deteriorare a scorurilor și în celelalte economii de referință, nu doar în Republica Moldova.

„Moldova a demonstrat că poate face progrese în digitalizare și în modernizarea mediului de afaceri. Dar progresul nu înseamnă automat și competitivitate. METRIX ne arată că încă nu reușim să recuperăm decalajele de productivitate. Știm să identificăm oportunități, dar trebuie să devenim mult mai buni la transformarea lor în investiții și rezultate economice. Altfel, riscăm să modernizăm regulile fără să schimbăm suficient realitatea”, a declarat Alexandru Gozun, președintele AmCham Moldova.

Studiul a fost realizat de iData în octombrie 2026, pe un eșantion de 400 de companii: 300 selectate la nivel național și 100 dintre membrii AmCham Moldova. Cele două grupuri au fost analizate separat.

METRIX este o inițiativă AmCham Moldova, realizată cu sprijinul Regatului Țărilor de Jos, Visa și Victoriabank.

Credit foto: Artur Okami

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.