articol de Nina Brătfălean
Să ne imaginăm o seară obișnuită, în orice casă cu un adolescent. E zece și ceva, ușa camerei e închisă, dar pe sub ea se vede lumina telefonului. La cină, la întrebarea „Cum a fost azi?”, răspunsul a fost scurt: „bine”. Acum, dincolo de ușă, aceeași zi e povestită pe larg. Doar că nu unui prieten. Unui chatbot.
Common Sense Media a întrebat, în primăvara lui 2025, 1.060 de adolescenți americani între 13 și 17 ani, pentru raportul „Talk, Trust and Trade-Offs”. Dintre ei, 72% folosiseră deja un „AI companion” – un program construit să converseze ca un prieten. Dintre cei care îl foloseau, o treime aleseseră măcar o dată să discute ceva serios cu el, în locul unui om. Asta nu arată o generație care a renunțat la oameni: 80% dintre utilizatori petrec mai mult timp cu prietenii reali decât cu AI-ul. Cei mai mulți ajung acolo din distracție (30%) sau din curiozitate față de tehnologie (28%). O minoritate însemnată are alte motive: 17% spun că e disponibil oricând, 14% că nu judecă, 12% că îi pot spune lucruri pe care nu le-ar spune prietenilor sau familiei. Pentru ei, miza nu e tehnologia, ci felul în care sunt ascultați.
Un confident care nu judecă și nu pune întrebări incomode
Ei nu caută acolo răspunsuri, ci o conversație fără reacție critică. Chatbotul nu ridică din sprâncene, nu oftează, nu spune „ți-am zis eu”. Nu are o zi proastă și nu ține minte cearta de săptămâna trecută.
Reacția noastră, a părinților, vine din ceva bun: ne pasă, deci ne sperie, deci corectăm pe loc. Adolescentul nu vede grija din acțiunea noastră, ci vede verdictul. Și învață, astfel, să își păstreze povestea pentru cineva care nu dă verdicte.
Raportul notează, însă, și reversul: aceste programe sunt făcute să fie de acord cu utilizatorul, să îl valideze în loc să îl contrazică. Chatbotul nu judecă pentru că nu are nimic de pierdut. Noi reacționăm tocmai pentru că avem. Și să nu uităm că vedem mai puțin decât credem. Într-un sondaj Pew Research Center din februarie 2026, 64% dintre adolescenții americani spun că folosesc chatboți, de orice fel, în timp ce doar 51% dintre părinți cred că adolescentul lor face asta. 18% dintre părinți s-ar simți confortabil ca adolescentul să își caute acolo sprijin emoțional sau sfaturi.
Cum recâștigăm încrederea copilului, fără să-i invadăm lumea
Putem întreba copilul ce îi place la conversațiile cu chatbot-ul, nu cu cine vorbește: „Ce îți place la el?” deschide, „Cu cine tot scrii?” închide. Îi putem spune o dată că programul e construit să-i dea dreptate, iar un om care ține la el uneori nu i-o dă. Și putem încerca regula primului minut: când copilul începe să povestească ceva greu sau apăsător pentru el, primul minut e doar al lui. Fără sfat, fără corecție, fără „dar de ce ai…”. Verdictul, dacă mai e nevoie de el, poate aștepta.
Retragerea din prietenii, notele în scădere, preferința clară pentru chatbot în locul oamenilor sunt semnele de alarmă pe care le enumeră Common Sense Media. Când apar, discuția nu mai e doar între noi și copil, ci trebuie să ajungă la un psiholog.
Ușa camerei adolescentului nu trebuie forțată serile, iar întrebarea nu e „Ce îi scrie?”, ci „Ce ar trebui să audă de la noi ca să ne spună nouă?”.
