IMM România propune lansarea unui program național multianual, prin care întreprinderile mici și mijlocii să poată obține finanțări de până la 500.000 de euro pentru investiții în eficiență energetică, energie regenerabilă și reducerea costurilor de producție.
Programul, denumit „IMM Energie Rezilientă”, ar urma să includă trei scheme de finanțare, adaptate în funcție de dimensiunea și domeniul de activitate al firmelor.
Propunerea a fost prezentată marți de Felix Căprariu, președintele IMM București-Ilfov, care a atras atenția că majorarea prețurilor la energie afectează în special întreprinderile mici și mijlocii, care au o capacitate mai redusă de a absorbi aceste costuri decât companiile mari.
Prima schemă ar presupune acordarea unor granturi de până la 90.000 de euro, destinate investițiilor în energie regenerabilă, eficientizare energetică și acoperirii unor nevoi de capital de lucru.
A doua componentă ar viza granturi de investiții de până la 200.000 de euro, în special pentru retehnologizarea firmelor din sectorul serviciilor.
Cea mai consistentă finanțare, de până la 500.000 de euro, ar urma să fie destinată exclusiv companiilor din sectorul de producție. Potrivit lui Căprariu, investițiile ar contribui la stabilizarea costurilor de producție și la creșterea competitivității firmelor românești pe piețele externe.
Reprezentantul IMM România a criticat și blocajele din programele existente de finanțare a comunităților energetice, invocând lipsa legislației secundare necesare pentru stabilirea beneficiarilor eligibili.
Organizația patronală intenționează să înceapă, de săptămâna viitoare, discuții cu Ministerul Energiei pentru introducerea programului în cadrul dialogului social.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.