Anul trecut, producătorii de cosmetice pentru femei au comandat 1.981 de machete publicitare în presa scrisă, conform studiului „Monitorizarea Investițiilor în Publicitate pentru Presa Scrisă” (MIPPS). „Forbes România” evaluează volumul net de publicitate pe această categorie la 1,7 milioane de euro.
Revista „Cosmopolitan” a atras cel mai mare volum brut de la producătorii de cosmetice pentru femei: 1,06 milioane de euro (calculat la tarifele-listă) pentru 144 de machete publicitare. Revistele „Marie Claire” și „Elle” au avut bugete la rate card de 933.000 de euro, respectiv 841.000 de euro. Un alt jucător pe această nișă, revista „The One” a vândut publicitate la rate card în valoare de 666.000 euro pentru 153 de inserții publicitare.
Compania L’Oreal este de departe cel mai mare investitor al acestei categorii în publicitatea din ziare și reviste, cu 411 inserții. Este urmată de Beiersdorf AG (192), Yves Rocher (170), Niran Co Products (110) și Avon Cosmetics (92).