FacebookTwitterLinkedIn

Zeci de mii de muncitori, elevi de liceu, studenți și părinți au mărșăluit în zeci de orașe din Italia, la Roma, Milano, Napoli, Torino, Veneția și Palermo, în cadrul unei greve generale convocate de sindicatul USB, relatează Agerpres.

Protestatarii au ieșit în stradă împotriva crizei costului vieții, a războiului, a reînarmării și a politicilor guvernului condus de Giorgia Meloni.

Manifestațiile s-au desfășurat sub o prezență numeroasă a poliției, de teama unor violențe similare celor care au umbrit protestele din ultimele săptămâni. Autoritățile au anunțat controale și măsuri de securitate sporite în numeroase orașe, scrie dpa. La Roma, pază suplimentară a fost pusă în jurul Colosseumului, cel mai vizitat obiectiv turistic din Italia, iar Domul din Milano a primit și el protecție specială. Protestatarilor li s-a cerut să nu poarte glugi sau căști de protecție, după ce manifestațiile anterioare, mai ales la Milano, au degenerat în violențe grave, deși începuseră pașnic.

La Napoli au fost incendiate fotografii ale lui Meloni și ale ministrului pentru învățământ superior, Anna Maria Bernini, iar la Padova o fotografie a ministrului educației, Giuseppe Valditara, a avut aceeași soartă. La Torino au izbucnit dimineața altercații între demonstranți și poliție, iar două containere cu bălegar au fost răsturnate în fața primăriei.

Ziua de acțiune a coincis cu o mobilizare internațională a docherilor din peste 40 de porturi din zona mediteraneană și din Europa, care și-au întrerupt activitatea pentru a protesta împotriva comerțului cu arme, a militarizării infrastructurii și a implicării porturilor în operațiuni de război, potrivit grupurilor studențești care au participat la proteste.

„Ieșim în stradă pentru că nu mai putem accepta transferarea sistematică a costurilor crizelor asupra vieților noastre. Creșterea prețurilor la chirii, facturile la utilități și necesitățile de bază fac tot mai dificilă acoperirea cheltuielilor zilnice, în timp ce salariile continuă să-și piardă puterea de cumpărare”, au declarat grupurile studențești La Rete della Conoscenza, Link – Coordinamento Universitario și Uniunea Studenților.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.