Proiectul “Amenajarea circuitului turistic pe lacurile Floreasca și Tei” primește finanțare din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
Contractul de finanțare a fost semnat astăzi de vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, împreună cu primarul general Sorin Oprescu și directorul ADR București-Ilfov, Dan Nicula.
Proiectul vizează valorificarea patrimoniului natural și antropic reprezentat de lacurile Floreasca și Tei, cu zonele verzi adiacente, prin activități turistice în conformitate cu principiile dezvoltării durabile, pe o suprafață de circa 11 ha. În cadrul proiectului vor fi realizate spații destinate activităților culturale, sportive și de agrement.
Astfel, vor fi construite o sală polifuncțională de 260 de metri pătraţi cu o capacitate de 360 locuri, 2 amfiteatre cu câte 240 locuri, 6 debarcadere tip port turistic și 12 debarcadere pentru ambarcaţiuni mici de agrement, 5 platforme și 3 pavilioane pentru activități culturale și agrement, 3 piscine destinate agrementului. Totodată, vor fi amenajate piste ciclopietonale, spații de joacă pentru copii pe 832 demetri pătraţi, 5 posturi de salvamar.
Durata de implementare a proiectului este de 28 luni, iar valoarea totală este estimată la 88,35 milioane lei, din care alocarea financiară nerambursabilă este în valoare de 23,51 milioane lei.