EXEC-EDU, companie de executive education din grupul școlii de afaceri ASEBUSS, a livrat în primele zece luni din 2026 cu 43% mai multe programe de inteligență artificială decât în tot anul 2025.
Ponderea acestor programe a urcat de la 7% la 11% din total, iar numărul participanților a crescut cu 20%, la 457.
Creșterea confirmă intențiile anunțate la finalul lui 2025, când șase din zece companii spuneau că vor investi în digitalizare, date și AI, într-un sondaj EXEC-EDU realizat cu peste 100 de lideri de business. Angajații sunt însă în față: potrivit PwC, 58% dintre angajații români folosesc deja AI la locul de muncă. La nivelul companiilor, integrarea abia începe, iar Eurostat arată că doar 5,2% dintre firmele românești foloseau tehnologii AI în 2025, față de media UE de 20%.
După AI, cele mai căutate teme au fost siguranța psihologică, dezvoltarea abilităților de management, leadership, Process Communication Model, transparența salarială și managementul proiectelor. Transparența salarială a intrat pe agenda managerilor odată cu directiva europeană, al cărei termen de transpunere a fost iunie 2026. Cele mai active industrii au fost oil & gas, energie, farma, banking și retail. Programele s-au ținut în proporție de 90% față în față și 10% online.
Peste 30% dintre cererile de ofertă primite în 2026 includ și o componentă de coaching individual sau de echipă. Pornind de la ele, EXEC-EDU a lansat Coaching Academy și AI Academy, la evenimentul The Human Edge, în fața a peste 70 de lideri de business și specialiști HR. Coaching Academy reunește 13 coachi acreditați ICF și EMCC, cu peste 10.000 de ore de coaching livrate, și lucrează în trei formate: coaching individual, team coaching și group coaching. AI Academy grupează programele dedicate integrării AI în munca echipelor și în deciziile liderilor, pe trei niveluri: ateliere pentru top management, programe aplicate pentru manageri și echipe, construite pe cazuri reale ale fiecărei companii, și cursuri deschise.
„Cu cât tehnologia preia mai mult din execuție, cu atât crește valoarea a ceea ce rămâne profund uman: judecata, asumarea, conversațiile dificile. AI Academy pregătește echipele pentru prima parte a acestei schimbări. Coaching Academy, pentru a doua. Împreună cu programele noastre de training, oferim un parcurs complet de dezvoltare care răspunde provocărilor momentului”, a declarat Oana Scarlat, CEO EXEC-EDU.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.