FacebookTwitterLinkedIn

Economiile Orientului Mijlociu, ale Africii de Nord și a Pakistanului se vor contracta cu 1,3% în 2026, iar toate statele din Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG), cu excepția Omanului, vor intra în recesiune, potrivit raportului regional al Fondului Monetar Internațional (FMI), prezentat în această săptămână la Dubai.

Revizuirea prognozelor se concentrează în economiile cele mai direct afectate de conflict, a declarat directorul FMI pentru Orientul Mijlociu și Asia Centrală, Jihad Azour.

Cel mai mult pierd exportatorii de energie care depind de Strâmtoarea Ormuz: în prognozele globale publicate la jumătatea lunii, FMI a estimat pentru acest an o scădere a PIB-ului de 16,7% în Kuweit, de 15,6% în Qatar și de 11,3% în Bahrain, iar în afara CCG, de 16% în Irak. Scăderea va fi de 3,9% în Emiratele Arabe Unite și de 3,3% în Arabia Saudită, în timp ce Oman, cu porturi în afara strâmtorii, va avea o creștere de 4,1%.

Scenariul de bază presupune că războiul se va domoli la începutul lui 2027 și că schimburile comerciale își vor reveni gradual pe parcursul anului, iar FMI a luat în calcul o redeschidere treptată a Strâmtorii Ormuz începând din luna martie. În acest caz, regiunea ar urma să aibă în 2027 o creștere de 6,6%, iar Arabia Saudită și Emiratele de 7,9%, respectiv 7,7%, fără ca producția regiunii să revină la nivelul estimat înainte de război. 

Importatorii de petrol rezistă mai bine, susținuți de banii trimiși acasă de migranți, de turism și de măsurile prin care guvernele au protejat cetățenii de prețurile mari. Azour a avertizat că principalul risc rămâne prelungirea conflictului, iar FMI adaugă posibilitatea unor condiții de finanțare mai dure, dacă investitorii își revizuiesc așteptările privind câștigurile de productivitate aduse de inteligența artificială.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.