Costurile ridicate împing Europa spre dependență de importurile de penicilină din China. Ultima fabrică europeană, operată de Sandoz în Austria, avertizează că nu poate concura cu prețurile producătorilor chinezi fără sprijin suplimentar din partea autorităților.
Sandoz, compania care operează la Kundl, în Austria, ultima fabrică europeană complet integrată de penicilină, semnalează că unitatea se confruntă cu presiuni tot mai mari din partea producătorilor chinezi, care furnizează antibiotice și ingrediente active la costuri semnificativ mai reduse.
Miza depășește însă cu mult cazul unei singure fabrici. Potrivit datelor Eurostat, cota Chinei în importurile europene de penicilină și derivați a crescut de la 44% în 2019 la 86% în 2025, în timp ce exporturile europene au coborât la aproximativ o cincime din nivelul înregistrat la începutul anilor 2000. Dacă fabrica de la Kundl și-ar opri activitatea, Europa ar deveni complet dependentă de China pentru producția de penicilină, a avertizat Stephanie Jedner, directoarea unității austriece.
Situația evidențiază o problemă mai largă a industriei europene: competitivitatea costurilor. Potrivit Agerpres, prețurile energiei pentru marii consumatori industriali au fost în 2025 cu aproape 50% mai ridicate în Uniunea Europeană decât în China. Pentru fabrica din Kundl, consumul de energie este comparabil cu cel al orașului Innsbruck, cu peste 130.000 de locuitori.
În același timp, producătorii europeni susțin că mecanismele de achiziție publică favorizează aproape exclusiv criteriul celui mai mic preț, ceea ce face dificilă menținerea capacităților de producție locale. Potrivit Sandoz, până la 90% din ingredientele active utilizate la nivel global pentru fabricarea antibioticelor sunt produse în afara Europei, în principal în China și India.
Compania a depus în luna martie o plângere la Comisia Europeană, susținând că anumite substanțe active pentru amoxicilină sunt exportate în Europa sub costul de producție, beneficiind de sprijin prin subvenții. Mai mulți experți și oficiali europeni citați de Agerpres afirmă că Bruxelles-ul ar putea deschide o investigație anti-dumping, deși calendarul unei astfel de decizii rămâne incert.
Pentru Europa, problema nu mai este doar una de competitivitate industrială. Pe măsură ce lanțurile de aprovizionare cu medicamente devin concentrate în afara continentului, antibioticele încep să fie privite și prin prisma securității economice. Într-un context marcat de tensiuni comerciale și rivalitate strategică, dependența de o singură sursă de aprovizionare pentru medicamente esențiale riscă să devină o temă comparabilă cu cea a energiei sau a materiilor prime critice.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.