FacebookTwitterLinkedIn

Ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, solicită parlamentarilor să susțină modificarea cadrului legal pentru creșterea siguranței în mediul școlar.

Cererea ministrului vine după un incident de la o școală gimnazială din Bistrița, unde un elev de clasa a VII-a a atacat cu un cuțit o profesoară și un coleg. Profesoara a fost supusă mai multor intervenții chirurgicale, fără ca viața să îi fie pusă în pericol. Elevul a fost consultat de medici și ulterior externat.

Ca urmare, ministrul Mihai Dimian evidențiat necesitatea consolidării autorităţii profesorilor şi a protejării acestora împotriva ameninţărilor, agresiunilor şi presiunilor. El a subliniat că personalul didactic trebuie să poată impune respectarea regulilor şi să intervină pentru protejarea elevilor, cu sprijinul conducerii şcolii şi al instituţiilor statului.

În acest context, ministrul a cerut parlamentarilor să susţină completarea legislaţiei prin introducerea unei protecţii penale speciale pentru personalul din învăţământ ameninţat sau agresat în exercitarea atribuţiilor de serviciu ori în legătură cu acestea. Propunerile ministrului includ şi acordarea promptă a asistenţei juridice finanţate şi a sprijinului psihologic, fără a fi necesară aşteptarea finalizării procesului.

De asemenea, Dimian a pledat pentru posibilitatea restricţionării rapide şi proporţionale a accesului în şcoli şi a contactului cu persoanele ameninţate, în cazul celor care prezintă un risc. Aceste măsuri ar urma să fie dispuse prin decizii motivate şi care pot fi contestate, iar în situaţiile care vizează elevi ar trebui asigurată continuarea educaţiei în condiţii de siguranţă.

Sursa foto: Facebook/Mihai Dimian