FacebookTwitterLinkedIn

Anthropic a achiziționat Opaque Systems, startup american de securitate pentru inteligența artificială, co-fondat printre alții de doi cercetători de origine română, Ion Stoica și Raluca Ada Popa. Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică.

Opaque a pornit acum zece ani ca proiect de cercetare la RISELab, UC Berkeley, de la o idee considerată de mulți imposibilă: organizațiile să poată folosi cele mai sensibile date ale lor fără să le expună, inclusiv în timpul procesării. Compania a ajutat la definirea categoriei de „AI confidențial”, în care sarcinile de lucru pe date sensibile rulează cu protecții impuse la nivel de hardware. Ulterior, firma s-a orientat spre verificarea AI, adică sisteme prin care organizațiile pot confirma independent cum se comportă modelele și agenții AI.

Opaque a fost fondată de Ion Stoica, Raluca Ada Popa, Rishabh Poddar, Chester Leung și Wenting Zheng. Raluca Ada Popa, originară din Sibiu, a absolvit două licențe, în informatică și matematică, și a făcut master și doctorat la MIT. Este profesor asociat de informatică la UC Berkeley, unde predă din 2015, iar cercetarea ei vizează criptografia aplicată, inclusiv în medical și bancar. Potrivit LinkedIn, a fondat Opaque în ianuarie 2021 și a fost președinta companiei până în decembrie 2024. A primit în 2019 premiul ACM Grace Murray Hopper, iar în prezent este Head of Gemini Security la Google DeepMind.

Pentru Ion Stoica, tranzacția se adaugă unui palmares deja încărcat. Profesor la Berkeley și absolvent de Politehnica București (1989), cu doctorat la Carnegie Mellon, este co-fondator al Databricks, evaluată recent la 188 miliarde de dolari. A co-fondat și Anyscale, care ar urma să fie preluată de britanicii de la Nscale pentru 1,65 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg, și Arena (fostă LMArena), care a strâns recent 200 de milioane de dolari într-o rundă de Serie B la o evaluare de peste 3 miliarde de dolari. În topul miliardarilor Forbes pe 2026, Stoica și Matei Zaharia, co-fondatorul Databricks, se află pe primul loc între miliardarii de origine română, cu averi nete de 5 miliarde de dolari fiecare.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.