FacebookTwitterLinkedIn

Consiliul Local al Sectorului 3 a aprobat o investiție de aproximativ 11 milioane de euro pentru amenajarea Parcului Pallady, într-una dintre cele mai active zone de dezvoltare rezidențială din București.

Zona Theodor Pallady, unul dintre principalele poluri de dezvoltare rezidențială din estul Capitalei, ar putea beneficia de un nou parc public, după ce Consiliul Local al Sectorului 3 a aprobat indicatorii tehnico-economici ai proiectului și modificarea coridorului de expropriere necesar realizării investiției. Valoarea totală a proiectului se ridică la aproximativ 56 de milioane de lei, echivalentul a circa 11 milioane de euro, iar despăgubirile aferente exproprierilor au fost estimate la 21,1 milioane de lei, pe baza unui raport realizat de un evaluator ANEVAR.

Administrația locală argumentează necesitatea investiției prin dezvoltarea accelerată a zonei în ultimii ani. Ansamblurile rezidențiale construite în perimetrul Pallady-Gura Crivățului găzduiesc deja peste 30.000 de locuitori, dintre care aproximativ 10.500 sunt copii de vârstă școlară, însă zona nu dispune de un parc public de proximitate.

Din cele aproximativ 2,2 hectare propuse spre expropriere, circa 5.600 mp vor fi utilizați pentru lărgirea Drumului Gura Crivățului. În consecință, viitorul Parc Pallady ar urma să aibă o suprafață de aproximativ 1,71 hectare, dintre care puțin peste un hectar va reprezenta spațiu verde natural. Proiectul include un loc de joacă, terenuri de sport, amenajări cu apă și piste pentru biciclete și alergare.

Față de varianta aprobată în vară, suprafața expropriată a fost redusă cu aproape 1.900 mp, iar cinci proprietăți au fost eliminate din coridorul de expropriere. Patru dintre acestea beneficiază de autorizații de construire pentru blocuri cu regim de înălțime Demisol+Parter+4 Etaje, emise de Primăria Sectorului 3 în 2026, inclusiv după aprobarea inițială a proiectului de parc. În paralel, șapte noi imobile au fost introduse în coridorul de expropriere, acesta fiind delimitat în forma finală la 16 proprietăți, cu o suprafață totală de 22.745 mp.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.