FacebookTwitterLinkedIn

Asocierea Siemens Mobility a fost desemnată câştigătoare a contractului privind achiziţia de 23 de locomotive electrice noi cu sisteme ERTMS, capabile să circule cu o viteză maximă de 160 km/h şi să tracteze până la 16 vagoane de călători.

„Autoritatea pentru Reformă Feroviară anunţă finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în cadrul procedurii de atribuire a contractului ‘Achiziţia de 23 locomotive electrice noi cu sisteme ERTMS, capabile să circule cu o viteză maximă de 160 km/h şi să tracteze până la 16 vagoane de călători, denumite LE şi achiziţionarea serviciilor de mentenanţă şi reparaţii, necesare funcţionării în condiţii optime de siguranţă şi confort a respectivelor locomotive’. Astfel, Comisia de evaluare a desemnat oferta prezentată de ofertantul Asocierea Siemens Mobility, alcătuită din Siemens Mobility SRL – Ofertant lider, Siemens Mobility GmbH – Ofertant Asociat şi Siemens Mobility Austria GmbH – Ofertant Asociat, fără subcontractanţi declaraţi, ca ofertă câştigătoare pentru această procedură de atribuire, ofertă care a fost clasată pe primul loc în clasamentul rezultat, după aplicarea criteriului de atribuire şi verificarea documentelor suport aferente probării informaţiilor prezentate în DUAE”, se arată într-o postare a ARF.

Obiectivul principal al acestui proiect îl constituie utilizarea tehnologiilor cu emisii reduse de carbon în transportul feroviar, prin înlocuirea materialului rulant cu un consum ridicat de energie şi emisii de CO2 cu material rulant sustenabil, care încurajează transferul modal. Investiţiile realizate în cadrul proiectului propus constau în implementarea şi operarea unui material rulant mai eficient şi mai puţin poluant pe teritoriul României.

Finanţarea proiectului de investiţii se asigură din fonduri externe nerambursabile, respectiv din Fondul pentru Modernizare, în limita sumelor alocate şi cu respectarea prevederilor şi regulilor de eligibilitate stabilite la nivelul programului operaţional şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Valoarea totală a proiectului este de 764,399 milioane de lei (153,967 milioane de euro), din care 638,881 milioane de lei (128,686 milioane de euro) – valoare eligibilă asigurată din Fondul pentru Modernizare, iar 125,518 milioane de lei (25,282 milioane de euro) – bugetul propriu al beneficiarului, sumă provenită de la bugetul de stat.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.