Alexandru Petrescu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), consideră că accesul la finanțare și la investitori, alături de standarde solide de guvernanță, poate susține dezvoltarea companiilor antreprenoriale românești.
În opinia sa, o parte dintre firmele promovate prin programul BVB Arena, lansat miercuri de Bursa de Valori București (BVB), ar putea deveni nume de referință în economia europeană în următorul deceniu.
Ajuns la cea de-a noua ediție, programul BVB Arena este dedicat companiilor antreprenoriale românești, iar ediția din 2026 introduce o nouă metodologie de evaluare și selecție, adaptată particularităților fiecărei industrii.
În cadrul programului vor fi selectate 40 de companii, care vor participa la întâlniri individuale cu profesioniști ai pieței de capital. Ulterior, publicul va desemna trei companii „IPO Choice”, iar juriul va selecta 12 companii „IPO Ready”, care vor fi anunțate în cadrul galei BVB Arena.
ASF vrea companii românești cu anvergură europeană
Dezvoltarea unei piețe de capital mai profunde, mai lichide și mai accesibile reprezintă o prioritate instituțională pentru ASF, în condițiile în care România are nevoie de un ecosistem financiar care să susțină inițiativa antreprenorială și să mobilizeze capital pentru investiții productive, a afirmat Alexandru Petrescu, în cadrul aceluiași eveniment.
„Pentru Autoritatea de Supraveghere Financiară, dezvoltarea unei piețe de capital mai profunde, mai lichide și mai accesibile reprezintă o prioritate instituțională. Avem nevoie de un ecosistem financiar capabil să susțină inițiativa antreprenorială și să mobilizeze capital pentru investiții productive”, a transmis Petrescu, într-un mesaj publicat cu ocazia lansării programului BVB Arena.
Președintele ASF a subliniat că România ar trebui să urmărească transformarea unui număr cât mai mare de companii locale de succes în afaceri cu anvergură europeană. El a evidențiat evoluția clasei antreprenoriale în ultimele trei decenii și jumătate, perioadă în care au apărut companii capabile să construiască afaceri competitive, să inoveze și să se afirme dincolo de granițele țării.
„În spatele acestor reuşite se află oameni care au avut curajul să investească în propriile idei, să îşi asume riscuri şi să câştige, prin muncă şi perseverenţă, încrederea pieţei. Cred că a venit momentul să privim cu mai multă ambiţie următoarea etapă a acestei evoluţii. România trebuie să îşi propună să transforme cât mai multe companii autohtone de succes în companii cu anvergură europeană”, a transmis acesta.
Petrescu consideră că accesul la finanțare, întâlnirea cu investitorii și adoptarea unor standarde solide de guvernanță pot oferi companiilor resursele și credibilitatea necesare pentru a crește.
„Am convingerea că, peste un deceniu, o parte dintre companiile pe care BVB Arena le aduce astăzi în atenţia publicului ar putea deveni nume de referinţă ale economiei europene. Ar fi una dintre cele mai convingătoare expresii ale maturizării economiei româneşti”, a susținut președintele ASF.
Nu în ultimul rând, acesta a mai afirmat că viitorul economiei românești va depinde, în bună măsură, de capacitatea de a transforma succesul antreprenorial de astăzi în performanță europeană.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.