FacebookTwitterLinkedIn

Şeful Stellantis, Antonio Filosa, a cerut autorităţilor europene de reglementare să ofere stimulente mai puternice pentru producătorii auto care fabrică vehicule în regiune, în condiţiile intensificării concurenţei din China.

Antonio Filosa, care este la conducerea gigantului auto din 2025, a discutat luni cu jurnaliştii, în marja la Salonului Auto de la Paris, despre scăderea vânzărilor companiei, pe fondul accelerării impresionante a producătorilor auto din China pe piaţa din Europa, notează Agerpres.

„Susţinem cu fermitate în Europa asigurarea de şanse egale pentru toată lumea. Concret, înseamnă să lucrăm la o reglementare corectă, începând de la Made in Europe, care ar trebui să ofere stimulente, recompense şi protecţie celor care pot demonstra că proiectează şi construiesc maşini”, a afirmat Filosa.

Comisia Europeană (CE) lucrează la norme de tip „Made in Europe”, care vor include limite privind conţinutul local în vehiculele electrice comercializate în blocul comunitar. Planurile Bruxelles-ului sunt încă în curs de elaborare, dar se preconizează că vor fi introduse chiar de anul viitor.

De la începutul anului, acţiunile Stellantis au scăzut cu aproape 60%.

Mărcile auto chineze domină piaţa globală, ponderea vânzărilor lor pe plan mondial urcând cu aproape 70% în perioada 2020 – 2025, conform companiei de consultanţă GlobalData. Ponderea lor pe piaţa auto din Europa era aproape de zero în 2020, dar a urcat la 12% în august 2026, potrivit datelor firmei Dataforce.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.