FacebookTwitterLinkedIn

Euro a coborât la cel mai redus nivel din ultimii 17 luni în raport cu dolarul american, pe fondul îngrijorărilor privind situația finanțelor publice din Franța și al presiunilor generate de creșterea prețurilor la energie. Moneda europeană a recuperat ulterior o parte din pierderi, însă perspectivele economice și fiscale din zona euro continuă să influențeze evoluția piețelor valutare.

Astfel, pe 12 octombrie, euro a ajuns până la 1,11525 dolari, cel mai scăzut nivel din mai 2025, înainte să recupereze o parte din pierdere în tranzacțiile de marți. La 13 octombrie, moneda unică se aprecia cu aproximativ 0,34%, până la 1,1193 dolari, potrivit unei analize Tavex.

Una dintre principalele surse de îngrijorare pentru investitori, conform analiștilor companiei, este situația fiscală a Franței, a doua economie ca mărime din zona euro. Dificultățile politice în adoptarea bugetului pentru 2027 și presiunile pentru reducerea deficitului au alimentat temerile privind capacitatea guvernului de a stabiliza finanțele publice.

Aceste îngrijorări s-au reflectat și pe piața obligațiunilor, mai spun analiștii Tavex. Diferența dintre randamentele titlurilor de stat franceze și cele germane, considerate un reper de siguranță în zona euro, a crescut puternic, semnalând că investitorii solicită o primă de risc mai mare pentru datoria Franței.

În paralel, prețurile ridicate ale energiei complică perspectiva economică a Europei, care depinde de importurile de combustibili. Scumpirea petrolului și a gazelor poate alimenta inflația și poate reduce puterea de cumpărare a gospodăriilor, în timp ce companiile se confruntă cu costuri mai mari.

Dolarul a beneficiat de aceste evoluții, dar și de așteptările privind politica monetară a Rezervei Federale americane. Investitorii urmăresc datele privind inflația din Statele Unite, care pot influența deciziile Fed privind dobânzile și, implicit, atractivitatea activelor denominate în dolari.

Ce înseamnă evoluția pentru România

Totodată, în analiza Tavex, pentru România, evoluția euro față de dolar trebuie privită separat de cursul euro/leu, în contextul în care, la 12 octombrie, Banca Centrală Europeană a calculat un curs de referință de 5,3370 lei pentru un euro, în timp ce cursul euro/dolar era de 1,1181.

Astfel, arată analiștii companiei, un euro mai slab față de dolar poate face importurile facturate în moneda americană mai costisitoare pentru cumpărătorii europeni, dacă celelalte condiții rămân neschimbate. Efectul poate fi relevant în special pentru energie și alte materii prime tranzacționate în dolari. În sens invers, exportatorii europeni pot deveni mai competitivi pe piețele unde prețurile sunt exprimate în dolari.

Impactul asupra României depinde însă de evoluția cursului leului față de ambele valute, de prețurile internaționale și de condițiile comerciale, mai spun cei de la Tavex, în vreme ce slăbirea euro nu implică automat nici deprecierea leului, nici o creștere imediată a prețurilor interne.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.