Tranzacția, intermediată de Activ Property Services, susține strategia pe termen lung a brandului de a ajunge la o rețea de 15 locații active în țară.
Retailerul românesc Pofta de Pâine își extinde capacitatea de producție prin deschiderea unei noi fabrici în Lion’s Head Logistics Park Bucharest South, proiect logistic amplasat în zona Popești-Leordeni. Compania a închiriat aproximativ 2.000 mp de spațiu, într-o tranzacție intermediată de Activ Property Services. Noua unitate urmează să devină operațională în perioada octombrie-noiembrie 2026 și reprezintă unul dintre pașii de dezvoltare ai afacerii antreprenoriale românești, care vizează extinderea rețelei la 15 locații în următorii ani.
„Dezvoltăm spații flexibile și de calitate, capabile să fie adaptate unor activități și modele de business diferite, precum și diferitelor etape de dezvoltare ale unei companii. Pofta de Pâine este un exemplu foarte bun de cum această flexibilitate ne ajută să oferim o soluție practică, adaptată nevoilor specifice ale unui business în creștere.” – Vladimir Gurdjieff, Managing Director Lion’s Head Logistics
Potrivit consultanților implicați în tranzacție, alegerea amplasamentului a fost influențată de cerințele specifice unei unități de producție alimentară, inclusiv accesul la forță de muncă, infrastructură, utilități și posibilitatea adaptării clădirii la fluxurile tehnologice necesare unei fabrici de panificație. Un alt criteriu important a fost faptul că spațiul a fost contractat în perioada de construcție a clădirii, permițând integrarea cerințelor tehnice ale viitoarei unități direct în proiect. Această abordare a redus costurile de amenajare și perioada necesară implementării investiției.
„Producția de panificație presupune amenajări speciale, mult peste standardul unei clădiri logistice clasice: fluxuri tehnologice dedicate, utilități suplimentare și zone cu cerințe specifice. Într-o clădire deja finalizată, o parte dintre aceste adaptări ar fi însemnat să demolăm pentru a reconstrui. Am recomandat, așadar, o clădire aflată în curs de execuție, în care specificațiile clientului să poată fi integrate direct în proiect. Rezultatul este un cost de amenajare mai mic și un termen de implementare mai scurt, două aspecte esențiale într-un proiect de producție.” – Cosmin Dinu, Head of Industrial, Activ Property Services
Investiția în noua capacitate de producție vine pe fondul extinderii rețelei și al creșterii cererii pentru produsele sale. În 2026, lanțul a deschis două noi unități, iar dezvoltarea fabricii este menită să susțină atât volumul mai mare de producție, cât și menținerea standardelor de calitate.
„Odată cu deschiderea celor două locații din 2026, Pofta de Pâine trebuia să facă pasul următor în dezvoltarea producției, pentru a putea susține aceeași calitate a produselor și pentru a răspunde cererii în creștere. Planul nostru este să ajungem la 15 locații în următorii ani, iar acest pas nu putea fi făcut fără un spațiu mai mare, de preferat nou, care să corespundă celor mai exigente standarde de calitate”, declară fondatorii Pofta de Pâine.
Fondată în 2017 de antreprenorii George Badea, Cosmin Matea și Alexandru Teodorescu, Pofta de Pâine s-a dezvoltat pornind de la un concept axat pe produse premium de panificație realizate din ingrediente naturale. Activ Property Services este una dintre companiile de consultanță imobiliară active pe piața locală, cu operațiuni în România din 1993 și birouri în București și Timișoara. Compania este membră a rețelei internaționale TCN Worldwide.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.