FacebookTwitterLinkedIn

Wizz Air s-a clasat pe locul al doilea în Europa Centrală în cadrul Skytrax World Airline Awards 2026, clasamentul fiind realizat pe baza voturilor pasagerilor.

Compania aeriană operează în prezent peste 1.000 de rute în aproape 50 de țări, cu o flotă de peste 270 de aeronave. În 2025, Wizz Air a transportat 68,6 milioane de pasageri și a operat aproape 335.000 de zboruri regulate.

Distincția vine în contextul unui program de transformare în valoare de 14 miliarde de euro, derulat de companie pe o perioadă de trei ani și orientat către dezvoltarea flotei, operațiunilor și serviciilor pentru pasageri.

La un an de la lansarea programului, Wizz Air raportează o rată medie de finalizare a zborurilor de 99,5% și peste 345 de rute noi lansate.

Wizz Air operează o flotă de 276 de aeronave Airbus A320 și A321. Wizz Air este listată la Bursa de Valori din Londra, sub simbolul WIZZ.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.