Guvernul canadian a anunțat vineri crearea unui Consiliu Național privind Inteligența Artificială, un organism care va formula „sfaturi independente” pentru autorități. Decizia vine la câteva luni după lansarea unei strategii naționale pentru o tehnologie „responsabilă”, aflată în serviciul „suveranității”.
„Noul Consiliu Național privind AI va informa și va sfătui guvernul cu privire la cea mai eficientă modalitate de a implementa AI în Canada”, a declarat premierul Mark Carney, într-un comunicat. Potrivit acestuia, rolul consiliului este de „a gestiona riscurile, a profita de oportunități și a ne asigura că AI îmbunătățește viețile” canadienilor.
Din noul organism, care va lucra în colaborare cu biroul premierului, fac parte treisprezece membri din mediul de afaceri și din comunitatea științifică. Printre ei se numără Yoshua Bengio, considerat unul dintre părinții fondatori ai inteligenței artificiale.