Zenith, Guerlain, Moynat și Samaritaine au reunit moștenirea culturală, creativitatea și excelența la bordul legendarului British Pullman.
În universul luxului autentic, colecționarea nu înseamnă doar acumularea unor obiecte rare, ci aprecierea poveștilor, a măiestriei și a patrimoniului pe care acestea îl întruchipează, o idee care a stat la baza evenimentului „The Art of the Collector”, organizat la Londra de patru dintre cele mai emblematice mărci din portofoliul LVMH: Zenith, Guerlain, Moynat și Samaritaine. Aproximativ 60 de invitați au fost reuniți pentru o experiență care a celebrat dialogul dintre tradiție și inovație, desfășurată într-un decor la fel de remarcabil precum creațiile prezentate.
Experiența a început înainte ca participanții să ajungă la destinație iar oaspeții au călătorit spre celebrul Goodwood Revival la bordul British Pullman, trenul de lux Belmond compus din vagoane Art Deco restaurate din anii 1920 și 1930. Atmosfera nostalgică, detaliile atent recondiționate și eleganța unei epoci dispărute au oferit cadrul perfect pentru o zi dedicată meșteșugurilor excepționale. De la invitațiile inspirate de biletele feroviare vintage până la materialele editoriale create special pentru eveniment, fiecare element a reflectat atenția pentru detaliu care definește marile case de lux.
În centrul acestei povești s-a aflat Zenith, manufactura elvețiană fondată în 1865 de Georges Favre-Jacot la Le Locle. Considerată prima manufactură modernă de ceasuri, Zenith a revoluționat industria prin reunirea tuturor meseriilor orologere sub același acoperiș, o abordare inovatoare pentru epocă. Astăzi, marca este recunoscută în special pentru legendarul calibru El Primero, lansat în 1969 și considerat unul dintre primele mecanisme cronograf automate de înaltă frecvență din lume, capabil să măsoare zecimi de secundă. În timpul călătoriei, Zenith a prezentat o selecție de ceasuri din colecțiile sale emblematice, inclusiv modele Revival inspirate de referințe istorice care au marcat evoluția mărcii. Aceste creații reinterpretează designuri iconice precum A386 sau A384, păstrând proporțiile, detaliile și identitatea vizuală a originalelor, dar beneficiind de performanțele tehnice ale mecanismelor contemporane. Prezentarea a evidențiat modul în care patrimoniul orologer poate fi transpus în produse relevante pentru colecționarii moderni.


Dacă Zenith a adus în prim-plan măsurarea timpului, Guerlain a explorat arta captării momentelor prin parfum. Fondată la Paris în 1828, casa franceză este una dintre cele mai vechi și prestigioase nume din parfumeria mondială. De-a lungul aproape două secole, Guerlain a creat parfumuri legendare precum Jicky, Mitsouko și Shalimar, dezvoltând un limbaj olfactiv care continuă să inspire generații de creatori și pasionați. Invitații au descoperit universul exclusivist L’Art & La Matière, colecția care reunește cele mai sofisticate creații ale casei, dar și noua interpretare a parfumului L’Heure Bleue. Inspirată de fenomenul natural al „orei albastre”, perioada efemeră dintre zi și noapte când cerul capătă reflexii intense de albastru, această reinterpretare contemporană explorează acorduri florale ambrate ce combină prospețimea ozonică cu irisul catifelat și vanilia senzuală. Noul parfum reprezintă o punte între moștenirea creației originale semnate de Jacques Guerlain în 1912 și sensibilitatea estetică a epocii actuale.
O altă expresie a măiestriei franceze a fost oferită de Moynat, unul dintre cei mai vechi producători de cufere și articole de voiaj de lux din Paris. Înființată în 1849, casa a devenit celebră pentru capacitatea sa de a anticipa evoluțiile mijloacelor de transport și de a crea bagaje adaptate noilor forme de călătorie. În epoca de aur a marilor expediții, Moynat a introdus inovații precum cufere mai ușoare, structuri impermeabile și sisteme ingenioase de organizare a spațiului. În cadrul evenimentului, Moynat și-a demonstrat expertiza printr-o experiență interactivă de personalizare, invitând participanții să descopere complexitatea proceselor artizanale care stau la baza creațiilor sale. De la cufere realizate la comandă până la obiecte din pânză și piele lucrate manual, fiecare piesă ilustrează filozofia unei case care a transformat utilitatea călătoriei într-o formă de artă.


Dimensiunea culturală și experiențială a întâlnirii a fost completată de Samaritaine, unul dintre simbolurile Parisului. Fondată în 1870 de Ernest Cognacq și Marie-Louise Jaÿ, celebra instituție a devenit un reper al comerțului francez datorită arhitecturii sale Art Nouveau și Art Deco, dar și conceptului inovator de magazin universal. După o amplă restaurare finalizată în 2021, Samaritaine a revenit în peisajul parizian ca un spațiu care îmbină retailul de lux, gastronomia, cultura și patrimoniul arhitectural. Pentru această ocazie, Samaritaine i-a primit pe invitați în Celia, noul vagon privat al British Pullman proiectat de regizorul Baz Luhrmann și de creatoarea de costume premiată cu Oscar Catherine Martin.
Momentul culminant al zilei a fost un spectaculos Cabinet de Curiozități amenajat în vagonul istoric Audrey, utilizat odinioară de membri ai familiei regale britanice. Reunind ceasuri Zenith, parfumuri Guerlain, creații Moynat și experiențe curatoriate de Samaritaine, instalația a ilustrat modul în care patru mărci cu istorii și specializări diferite împărtășesc aceeași filozofie: respectul pentru patrimoniu, pasiunea pentru creație și convingerea că adevăratul lux constă în obiecte și experiențe concepute să reziste timpului.