Peste un milion de telefoane mobile second-hand ar fi fost vândute drept produse noi în 19 țări europene, inclusiv în România, într-o schemă care ar fi provocat consumatorilor un prejudiciu de cel puțin 300 de milioane de euro. Parchetul European (EPPO) a anunțat destructurarea rețelei, după o operațiune desfășurată în mai multe state europene.
Autoritățile au efectuat 160 de percheziții și au confiscat mai multe bunuri. Șapte persoane au fost arestate în Austria, Germania și Spania, printre acestea aflându-se, potrivit procurorilor, și cei doi presupuşi lideri ai organizației. Un alt suspect a fost audiat în Marea Britanie.
Telefoanele erau reasamblate din componente uzate
Potrivit anchetatorilor, organizația infracțională, denumită „Troja”, ar fi reasamblat telefoane mobile folosind componente uzate, în facilități din Hong Kong și Emiratele Arabe Unite. Dispozitivele erau apoi ambalate astfel încât să pară noi și expediate către Olanda.
De acolo, telefoanele erau transportate și depozitate în Germania, înainte de a fi comercializate online către clienți din mai multe state europene.
Operațiunea autorităților a implicat polițiști, agenți vamali și inspectori fiscali din 19 țări: Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Estonia, Finlanda, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Spania, Elveția și Țările de Jos.
Rețeaua ar fi folosit și o fraudă privind TVA-ul
Ancheta EPPO vizează și o schemă de fraudare a TVA. Procurorii susțin că mai multe societăți-fantomă din Austria, Bulgaria, Germania, Țările de Jos și Elveția ar fi utilizat în mod fraudulos regimul de taxare a marjei pentru comercializarea telefoanelor.
Acest sistem permite, în anumite condiții, ca TVA-ul să fie calculat doar asupra marjei de profit a comerciantului, pe considerentul că taxa a fost achitată anterior.
În cazul telefoanelor din această schemă, însă, dispozitivele erau prezentate și comercializate ca fiind noi. Prin urmare, potrivit anchetatorilor, TVA-ul trebuia calculat la valoarea integrală a produselor.
Telefoanele ar fi fost tranzacționate atât către consumatori, cât și între mai multe companii-fantomă, pentru a masca circuitul comercial și pentru a aplica regimul fiscal în mod necorespunzător.
Pierderi de TVA de peste 30 de milioane de euro
Conform estimărilor EPPO, schema ar fi provocat un prejudiciu de cel puțin 300 de milioane de euro consumatorilor europeni. În același timp, mai multe state membre ale Uniunii Europene ar fi pierdut peste 30 de milioane de euro din TVA.
Operațiunea reprezintă una dintre cele mai ample anchete transfrontaliere privind comercializarea frauduloasă a telefoanelor mobile și fraudele fiscale asociate acestui tip de comerț.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.