Cel puțin 70 de tineri care urmează să părăsească sistemul de protecție socială din județul Brașov vor putea beneficia de sprijin pentru integrarea în societate și pe piața muncii, printr-un proiect finanțat cu aproape 1 milion de euro din fonduri europene.
Proiectul „Viitorul e ACASĂ” este derulat de Asociația de Servicii Sociale SCUT Brașov, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov și se va desfășura pe o perioadă de 30 de luni.
Tinerii incluși în program vor beneficia de servicii de consiliere și dezvoltare a competențelor, în funcție de nevoile fiecăruia, precum și de sprijin pentru integrarea pe piața muncii.
Programul include și consiliere emoțională, activități de socializare și recreere. În plus, tinerii vor primi sprijin pentru locuire, proiectul urmând să acopere chiria și costurile cu utilitățile.
Finanțarea proiectului se ridică la 4.960.306,80 lei, prin Programul Incluziune și Demnitate Socială. Contribuția beneficiarului, Consiliul Județean Brașov, este de 16.923,20 lei.
Deși programul își propune să sprijine cel puțin 70 de tineri, până în prezent doar două persoane s-au înscris.