FacebookTwitterLinkedIn

Procesul este urmărit atent de industrie, în condițiile în care casa de modă este evaluată de analiști la între 5 și 12 miliarde de euro.

Grupul italian de lux Armani este deschis atragerii mai multor investitori în cadrul procesului de vânzare a participației de 15% prevăzute în testamentul fondatorului Giorgio Armani, a declarat duminică directorul general Giuseppe Marsocci, informează Agerpres: „Nu este bătut în cuie că trebuie să fie un singur investitor”, a afirmat Marsocci, întrebat dacă participația ar putea fi împărțită între trei investitori. Acesta a precizat însă că nu a fost luată încă o decizie.

Potrivit dispozițiilor lăsate de Giorgio Armani, compania trebuie să vândă un pachet inițial de 15% în termen de 18 luni de la decesul fondatorului. Testamentul prevede ulterior transferul unei participații suplimentare cuprinse între 30% și 55% către același cumpărător sau, alternativ, listarea companiei la bursă.

Printre grupurile care beneficiază de prioritate în procesul de selecție se numără gigantul francez al luxului LVMH, grupul de cosmetice L’Oréal și producătorul de ochelari EssilorLuxottica, partener comercial al Armani. Marsocci a subliniat că grupul intenționează să respecte calendarul stabilit de fondator, orice tranzacție urmând să depindă de evaluare și de condițiile finale ale acordului.

Procesul de succesiune reprezintă unul dintre cele mai importante dosare din industria europeană a luxului. Giorgio Armani, care a încetat din viață în septembrie anul trecut la vârsta de 91 de ani, nu a avut copii, iar viitorul controlului asupra companiei pe care a construit-o de-a lungul a peste cinci decenii este atent monitorizat de investitori și competitori.

În paralel, grupul încearcă să își consolideze perspectivele de creștere. Luna aceasta, Armani l-a numit pe fostul designer Versace, Dario Vitale, în funcția de director de creație pentru divizia de accesorii, segment identificat de conducere drept una dintre principalele oportunități de dezvoltare.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.