Fondată în 1994 ca producător de baterii reîncărcabile, BYD a evoluat într-un grup global de tehnologie, activ în industria auto, energie, transport feroviar și electronice, cu prezență în peste 100 de țări și regiuni. În România, brandul își accelerează dezvoltarea: după primele opt luni din 2026 ajunsese la 3.465 de înmatriculări, o cotă de piață de 4,04%, locul 6 la nivel național și o rețea de 36 de dealeri. Despre strategia de creștere a BYD, schimbările din industria auto, ascensiunea producătorilor chinezi și rolul tehnologiei și electrificării în competiția globală, Forbes România discută cu Andrei Duică, Country Manager BYD România.
Care sunt principalele obiective ale strategiei de business și principalele realizări ale companiei dumneavoastră în acest an?
Principalul nostru obiectiv în 2026 este consolidarea BYD ca brand relevant pe piața auto din România, prin creștere comercială, extinderea rețelei de dealeri și servicii și o experiență coerentă pentru client.
Rezultatele primelor opt luni confirmă această evoluție. În august 2026, BYD a înregistrat 653 de înmatriculări, cu o cotă de piață de 6,84%. Ocupam locul 5 în clasamentul înmatriculărilor de autoturisme pentru a doua lună consecutivă. Cumulat, în perioada ianuarie-august, am ajuns la 3.465 de unități și la o cotă de piață de 4,04%, ceea ce plasează BYD pe locul 6 în clasamentul național al autoturismelor. Suntem, în același timp, singurul brand auto chinezesc prezent în Top 10.
Dincolo de cifre, vedem un interes tot mai mare pentru brand, susținut de tehnologie, design, competitivitatea ofertei și de o identitate globală tot mai puternică. Un diferențiator important este și prezența directă în România, prin propria filială și propria echipă de 13 profesioniști, fără importator intermediar, ceea ce ne permite să avem mai multă coerență în brand, politică comercială și relația cu rețeaua.
Avem în prezent 36 de dealeri, iar extinderea acoperirii naționale rămâne una dintre prioritățile noastre, alături de consolidarea serviciilor after-sales și a experienței oferite clienților.
Care sunt principalele repere ale activității companiei / grupului în primele luni ale anului? Care sunt estimările pentru întreg anul?
Primele opt luni au confirmat o evoluție foarte bună a volumelor și a cotei de piață, dar pentru noi 2026 este în primul rând anul în care consolidăm infrastructura unui business pe termen lung în România.
Vedem un interes tot mai mare pentru brand, susținut de tehnologie, competitivitatea ofertei și de o gamă care acoperă nevoi foarte diferite, de la mobilitate urbană, prin modele precum Dolphin Surf sau Dolphin G DM-i, până la zona de business și flote, unde modele precum Seal U DMI si Atto 2 DMI incep sa performeze tot mai bine. În același timp, urmărim o politică comercială echilibrată, bazată pe soluții de finanțare, servicii și beneficii after-sales, fără a afecta inutil valoarea reziduală a vehiculelor.
Un reper important este și capacitatea echipei locale de execuție. O echipă de doar 13 oameni, din București, a coordonat atât dezvoltarea BYD România, cât și lansarea BYD în Bulgaria, ceea ce reflectă nivelul de responsabilitate și încredere acordat structurii regionale.
Pentru restul anului, obiectivul este să continuăm această traiectorie, să consolidăm rețeaua și să creștem prezența brandului. În ceea ce privește portofoliul și lansările viitoare, acestea sunt stabilite și comunicate la nivel de grup, iar rolul nostru este să avem piața și infrastructura comercială pregătite pentru a le susține.
Care sunt previziunile privind activitatea companiei pe termen mediu?
Pe termen mediu, ne propunem ca BYD să devină unul dintre brandurile relevante ale pieței auto din România, cu o prezență solidă în zona mobilității electrificate. Avem premise bune: produse și tehnologie competitive, un interes în creștere pentru brand și un model de business direct, adaptat pieței locale.
Prezența directă a producătorului aduce beneficii atât pentru clienți, cât și pentru dealeri: decizii mai rapide, acces direct la suport, procese unitare, disponibilitate mai bună a stocurilor și pieselor și o politică de brand coerentă la nivel național.
În același timp, cred că piața va deveni mai matură, iar criteriile de achiziție vor evolua către costul total de utilizare, valoarea reziduală, garanție, calitatea rețelei de service și accesul la piese. În acest context, prezența directă a BYD în România reprezintă un avantaj competitiv important și un angajament clar față de piața locală.
Care au fost cei mai importanți trei factori care au marcat evoluția industriei/industriilor în care activați?
Primul factor este accelerarea electrificării, care schimbă profund industria auto. Bateria, software-ul, electronica și capacitatea de integrare tehnologică au devenit elemente esențiale ale competitivității.
Al doilea este creșterea relevanței industriei auto chineze, inclusiv pe piața europeană. Producătorii chinezi concurează tot mai puternic prin tehnologie, scară industrială și viteză de dezvoltare, ceea ce accelerează ritmul de inovație în întreaga industrie.
Al treilea este schimbarea comportamentului consumatorului. Clienții sunt mai informați și analizează mai atent tehnologia, echiparea, costul total de utilizare, serviciile și garanțiile, iar valoarea oferită de produs cântărește tot mai mult în decizia de achiziție.

De unde ar putea România să împrumute cele mai bune practici pentru industria în care activați?
Realitatea din marile piețe auto arată că avem câteva lecții foarte clare de învățat. Din Europa, cred că trebuie să preluăm în primul rând respectul pentru industrie și existența unui dialog real între companii, autorități și factorii de decizie. Industria auto are o contribuție majoră la economie, la ocuparea forței de muncă și la investiții, iar vocea sa trebuie ascultată atunci când sunt construite politici care îi influențează dezvoltarea.
Tot din Europa putem învăța cum să accelerăm dezvoltarea infrastructurii de încărcare și cum să construim scheme de sprijin predictibile, care să stimuleze investițiile și tranziția către mobilitatea electrică. Pentru o industrie care presupune investiții pe termen lung, stabilitatea acestor politici este esențială.
Din Statele Unite putem privi către modul în care sunt reprezentate și protejate interesele angajaților din industrie, inclusiv prin forța organizațiilor sindicale. O industrie sănătoasă trebuie să creeze valoare atât pentru companii și investitori, cât și pentru oamenii care lucrează în ea.
Cred însă că una dintre cele mai importante lecții vine din China. Acolo s-a înțeles cu mult timp în urmă că avantajul competitiv al industriei auto se construiește prin investiții consistente în cercetare, dezvoltare, tehnologie și inovare. Rezultatele pe care le vedem astăzi nu au apărut peste noapte, ci sunt consecința unei strategii dezvoltate și susținute pe termen lung.
Cred însă că elementul esențial este predictibilitatea. Industria auto funcționează pe cicluri de investiții de mai mulți ani, iar o strategie eficientă pentru România ar trebui să combine stimularea cererii, dezvoltarea infrastructurii și un cadru fiscal stabil și coerent.
Care credeți că sunt principalele impedimente pe plan economic și politic național, care frânează creșterea economică și dezvoltarea capitalului?
Nu sunt specialist în politici macroeconomice, însă pot vorbi din perspectiva industriei auto și a grupului pe care îl reprezint. Din acest punct de vedere, unul dintre principalele obstacole este lipsa de predictibilitate fiscală, alături de un nivel de taxare care poate pune presiune suplimentară asupra companiilor și poate afecta deciziile de investiții pe termen lung.
Un al doilea aspect ține de modul în care România își construiește relațiile economice externe. Cred că este important să existe o abordare pragmatică, orientată către interesul economic național și către dezvoltarea unor parteneriate comerciale care pot aduce investiții, tehnologie și valoare adăugată economiei locale, mai ales într-un context internațional marcat de incertitudine.
În industria auto, predictibilitatea programelor de stimulare este, de asemenea, esențială. Aceste programe ar trebui să țină cont cât mai bine de realitatea pieței și de puterea de cumpărare a populației, iar implementarea lor să fie coerentă și continuă. Întreruperile sau schimbările frecvente pot crea blocaje atât pentru consumatori, cât și pentru importatori, dealeri și întregul ecosistem auto.
Există și un element mai greu de cuantificat, pe care eu îl numesc „panic product”. Atât discursul public, cât și o parte din comunicarea politică și media pot amplifica uneori sentimentul de incertitudine. În economie, percepția contează foarte mult: atunci când consumatorii și companiile devin excesiv de precauți, deciziile de achiziție și de investiție sunt amânate, iar acest lucru poate frâna suplimentar activitatea economică.
Industria auto oferă un exemplu concret prin Programul Rabla. Este un instrument important pentru înnoirea parcului auto și pentru tranziția către tehnologii cu emisii reduse, însă producătorii, dealerii și clienții au nevoie de vizibilitate asupra calendarului, condițiilor și mecanismelor programului. Interesul există, iar faptul că fondurile pentru automobile electrice s-au epuizat foarte rapid în 2026 confirmă acest lucru.
Dincolo de industria auto, rămân provocări legate de forța de muncă calificată, infrastructură și durata proceselor administrative. România are un potențial important de dezvoltare, iar diferența va fi făcută de politici coerente și stabile, care să permită investițiilor să fie planificate pe termen lung.
Care sunt valorile companiei dumneavoastră?
Valorile BYD sunt excelența, pragmatismul, pasiunea și inovația. Cred însă că modul în care acestea se traduc în business este mai relevant decât simpla lor enumerare.
Pragmatismul este foarte prezent în cultura companiei. Există o orientare puternică spre execuție, spre identificarea rapidă a soluțiilor și spre rezultate concrete. Inovația, la rândul ei, este vizibilă în produs și în tehnologie, nu doar în comunicare.
Există și o energie foarte interesantă în jurul brandului. BYD este un brand global de dimensiuni foarte mari, prezent în 35 de țări Europene, care păstrează un caracter de brand nou, dinamic, care vine să schimbe niște convenții. Din punctul meu de vedere, acesta este un avantaj. Există curiozitate, există interes și există disponibilitatea consumatorilor de a descoperi ceva nou.
În același timp, pentru mine este foarte important ca această notorietate să fie susținută de produs și de experiența clientului. Un brand poate genera curiozitate prin comunicare, însă încrederea se construiește prin ceea ce livrează efectiv.
Cum vă recrutați angajații în condițiile crizei de personal calificat, cum îi pregătiți și cum le creșteți performanțele? Cum vă asigurați de implicarea angajaților? Cum îi motivați?
Avem o echipă tânără și foarte dinamică, iar în recrutare căutăm combinația dintre competență, curiozitate, capacitate de adaptare și dorința de a construi. BYD are o cultură organizațională foarte deschisă, în care ideile circulă ușor, inițiativa este încurajată, iar oamenii primesc responsabilitate reală încă de la început. Lucrează direct cu echipe regionale și internaționale, sunt implicați în proiecte importante și pot vedea rapid impactul propriei contribuții. Cred că tocmai acest nivel de autonomie, ritmul ridicat de lucru și libertatea de a propune și testa idei ne ajută să fim creativi în abordarea locală și, în același timp, creează un nivel ridicat de implicare și motivație în echipă.
Cum dezvoltați talentele din cadrul companiei dumneavoastră?
Dezvoltăm talentele prin expunere la proiecte relevante, acces la echipe regionale și internaționale și prin oportunitatea de a prelua responsabilități într-un ritm accelerat. Într-o companie aflată într-o etapă de creștere, oamenii pot acumula într-un timp relativ scurt experiență pe proiecte, piețe și arii de business diferite. Încurajăm, de asemenea, dezvoltarea dincolo de limitele unui rol strict definit, astfel încât oamenii să își poată valorifica potențialul acolo unde pot avea cel mai mare impact. Pentru noi, dezvoltarea talentului înseamnă mai ales acces la experiențe relevante, încredere și posibilitatea de a crește odată cu compania.
____
* conținut sponsorizat